Calendar Ortodox: Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Sf. Ier. Iacob, Episcop de Nisibe

Aceşti sfinţi erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum de lângă Dunăre, şi au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Ermil a fost prins şi, întrebat fiind dacă este mărturisitor al lui Hristos, el a zis cu glas mare că este şi diacon al Bisericii. Apoi, le-a vorbit tuturor despre deşertăciunea credinţei în zeii păgâni, spunând că aceştia sunt lemne şi pietre surde şi mute.

 

Pentru aceasta a fost supus la chinuri groaznice, apoi a fost întemniţat. Era atunci străjer la temniţă Stratonic, şi el creştin şi prieten cu Ermil. Văzând chinurile îndurate de prietenul său, Stratonic a plâns pentru dânsul, iar slujitorii, pricepând că este creştin, l-au judecat împreună cu Ermil. Dregătorul a hotărât ca amândoi să fie înecaţi în Dunăre şi, fiind aruncaţi în adânc, au primit cununa muceniciei. 

Tot astăzi, îl pomenim pe Sfântul Ierarh Iacob (sec. 4), care, după multe nevoinţe, descoperit fiind de creştini, a fost înălţat la treapta de episcop în Nisibe. El a pătimit pentru Hristos pe vremea lui Maximian (286-305), apoi l-a osândit pe Arie, fiind de faţă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Atunci când Arie se sârguia în chip viclean să fie primit în Biserică şi cerea fericitului să slujească împreună cu dânsul, cu rugăciunea Sfântului Iacob, Arie şi-a luat ca osândă o moarte spurcată pentru viclenia lui.

Odată, nişte cerşetori, prefăcându-se în chip de batjocură şi închipuind pe unul dintre ei că este mort, îl rugau pe Sfântul Iacob să îi ajute cu bani. Dar când să împartă ei câştigul, l-au găsit cu adevărat mort pe cel ce se prefăcuse. Deci, înspăimântându-se ei, au alergat după sfântul, cerându-i iertare şi milă, iar el, milostivindu-se, l-a înviat pe cel mort cu rugăciunea sa. Sfântul Ierarh Iacob a scris multe cărţi împotriva rătăcirii lui Arie, învăţând poporul dreapta credinţă. Ajungând la adânci bătrâneţi, dumnezeiescul Iacob s-a odihnit, mutându-se în pace la Domnul. 

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...