Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustație, Arhiepiscopul Antiohiei

Sfântul Cuvios Timotei (†795) a fost ucenicul stareţului Teoctist al mănăstirii din pustiul Simvoli, de lângă muntele Olimpului. De tânăr, fericitul Timotei a îmbrăţişat îngerescul chip al monahismului şi trăia prin munţi şi pustietăţi nevoindu-se în post şi în rugăciune, împreună cu un alt ucenic al stareţului Teoctist, Sfântul Platon mărturisitorul (†814), cel care a ajuns mai târziu nevoitor în mănăstirea studiţilor din Constantinopol.

 

Pentru viaţa sa curată, Sfântul Cuvios Timotei a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, pe mulţi tămăduindu-i de diferite boli trupeşti şi sufleteşti. Din tinereţe şi-a propus ca niciodată să nu privească la faţă femeiască, înlăturând astfel ispita desfrânării. Şi aşa vieţuind, la adânci bătrâneţi ajungând, s-a mutat în pace la Domnul.   

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei (†325). Acesta a participat la lucrările întâiului Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a combătut cu mult curaj erezia lui Arie, scrie ziarullumina.ro.

Fericitul Ieronim şi Sfântul Ioan Gură de Aur spun că Sfântul Eustatie a fost exilat pe nedrept în Tracia şi apoi în Iliria, dar el a rămas statornic în credinţa sa. A murit în cetatea Filipi din Macedonia, iar trupul său a fost adus în Antiohia, pe când împărăţea Zenon (476-491). Sfântul Ierarh Eustatie este socotit unul din stâlpii cei mai de seamă ai Bisericii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jesús del Cerro - „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”

astăzi, 09:40

Am avut bucuria de a participa la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și producător spaniol, cu reședința în Madrid și București, prilejuită de lansarea cărții sal...

11 ani de la Colectiv: Îl pomenim pe Ionuț, tânărul din Dorohoi care a murit apărându-și de flăcările ucigătoare soția!

astăzi, 09:09

În urma incendiului de la Clubul Colectiv din București au murit la faţa locului 26 de persoane, apoi s-au stins mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând la 65. ...

Sărbătoare cu invitați de seamă la Hudești, biserica parohială a împlinit 270 de ani! - FOTO

astăzi, 08:34

Parohia Hudești, aflată în  Protopopiatul Darabani, a organizat joi, 29 octombrie 2026, o serie de manifestări cultural-religioase de o importanță deosebită, marcând exact 270 d...