Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic şi Onisifor

Cuviosul Patapie era de loc din Teba Egiptului şi alegând viaţa călugărească a urmat lui Hristos, nevoindu-se mulţi ani în pustie. Apoi, a venit la Constantinopol, unde a făcut multe şi mari minuni: le-a redat orbilor vederea, i-a tămăduit pe cei care sufereau de hidropizie, ungându-i cu untdelemn sfinţit, a izgonit demonii şi a vindecat bolile cele greu de vindecat.

Sfântul Cuvios Patapie, după ce a trăit o viaţă sfântă, în conformitate cu învăţăturile Evangheliei, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în pace. În vremea stăpânirii turceşti, sfintele sale moaşte au fost ascunse de monahi într-o peşteră din munţii Gherania, în apropierea satului Lutraki, de lângă Corint, unde au rămas uitate vreme de aproape patru veacuri, fiind descoperite în chip minunat în anul 1904.

 

De aceea, acolo s-a întemeiat o mănăstire, unde credincioşii vin spre a cinsti moaştele întregi şi bine înmiresmate ale Cuviosului Patapie, făcătorul de minuni.

Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Apostoli din cei 70, Cezar, Tihic şi Onisifor. Despre Sfântul Onisifor ştim că a fost Episcop al Cezareei. Sfântul Apostol Tihic a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În timpul primei întemnițări a Sfântului Pavel el a dus Epistolele către Efeseni și către Coloseni, scrie ziarullumina.ro.

„Toate câte mă privesc pe mine le va face cunoscut Tihic, iubitul frate, credincios slujitor şi împreună-rob cu mine în Domnul. L-am trimis pe el la voi tocmai pentru aceasta, ca să ştiţi cum ne aflăm şi ca să mângâie inimile voastre” (Coloseni 4, 7-8).

Toţi aceşti Sfinţi Apostoli au vieţuit cu frică de Dumnezeu şi au păstorit cu evlavie poporul şi bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos-Domnul, au fost ucişi de închinătorii la idoli, primind astfel cununa muceniciei din mâinile lui Dumnezeu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Iubi-Te-voi, Doamne!” – o seară dedicată amintirii Părintelui Profesor Constantin Muha, la Dorohoi

astăzi, 08:44

Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” și Parohia „Adormirea Maicii Domnului&rdqu...

Alertă meteo: Cod Portocaliu emis pentru două localități din județul Botoșani!

astăzi, 08:26

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip Cod Portocaliu de vânt pentru două localități din județul Botoșani, valabilă până la ora 10:00. Sunt prog...

Asistentă medicală condamnată la închisoare pentru trafic de droguri, încarcerată în Penitenciarul Botoșani! Cum a fost trădată de fostul iubit

astăzi, 08:06

La data de 16 octombrie 2026, polițiștii au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Suceava pe numele Corinei C., în vârstă de 52 de...