Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul

Sfântul Ioan (†820) a ieșit de tânăr din lume şi iubind pe Hristos s-a dus la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a făcut monah și împreună se nevoiau, plăcând lui Dumnezeu. Şi avea atâta sârguinţă spre tot lucrul bun, încât însuşi învăţătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el şi slăvea pe Domnul.

Când rău-credinciosul împărat Leon Armeanul (814-820) a început prigonirea celor care se închinau la sfintele icoane, acest Cuvios Ioan a mers la Constantinopol împreună cu dascălul său Grigorie și cu Iosif, făcătorul de cântări, și umblând prin cetate îi întăreau pe creștini să rămână statornici în credința lor în Mântuitorul Iisus Hristos.

 

Asemenea şi după căderea Sfântului Iosif în mâna arabilor şi după mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie, dascălul său, Cuviosul Ioan, rămânând în Constantinopol, se nevoia în ostenelile cele obişnuite şi în mărturisirea dreptei credinţe, nu numai pentru mântuirea sa, ci şi pentru a celorlalţi, punându-şi viaţa în primejdie, ca un adevărat mărturisitor al credinţei creştine.

Din îndemnul inimii, Sfântul Ioan a mers la Sfintele Locuri să se închine, statornicindu-se o vreme la Lavra Sfântului Hariton. La adânci bătrâneți s-a mutat la Domnul, iar Sfântul Iosif l-a îngropat alături de Sfântul Grigorie, în noua biserică pe care o ridicase Sfântul Iosif în apropiere de Constantinopol.

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...