Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; Sf. Proroc Sofonie (Dezlegare la peşte)

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a fost român de neam şi era din părţile Ardealului. S-a născut în 1730 într-o familie evla­vioasă din Săliştea Sibiului. Încă din fragedă vârstă, fiind plin de râvnă pentru Dumnezeu, dorea să vieţuiască după rânduiala călugărească a Părinţilor din Sfântul Munte Athos.

Din cauza prigoanei din Ardeal împotriva Ortodoxiei, la vârsta de 19 ani a trecut în Ţara Românească. În acea vreme, în Bucureşti se afla un mitropolit grec, iar tânărul Gheorghe s-a dus la el şi i-a cerut să-i fie ucenic, aşa că mitropolitul l-a luat cu sine la Constantinopol.

 

Tânărul Gheorghe a rămas la Constantinopol, în ascultare faţă de mitropolit, trei ani, după care a plecat în Sfântul Munte cu binecuvântarea lui. A intrat în obştea Sfintei Mănăstiri Vatoped, unde a fost făcut rasofor, apoi a fost hirotonit diacon.

Căutând un părinte duhovnicesc, l-a întâlnit prin rânduială dumnezeiască pe Cuviosul Paisie, cu care s-a retras în singurătate, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, citirea şi traducerea sfintelor cărţi. Nu după multă vreme, Cuviosul Gheorghe a fost hirotonit preot. După o vreme a ajuns în ostrovul Cernicăi, unde a trebuit să-şi croiască singur cărare, tăind cu toporaşul mărăcinii. Acolo, a refăcut în întregime mănăstirea încât obştea monahală ajunsese la peste 100 de fraţi. Apoi, cuviosul a primit în ascultarea sa şi Mănăstirea Căldăruşani, unde a dus călugări de la Cernica.

Atât de mult sporeau părinţii împreună cu stareţul lor, încât însuşi domnitorul Ţării Româneşti, Nicolae Mavrogheni (1786-1790), aflând de viaţa lor aleasă, a vizitat sfânta mănăstire şi, fiind mişcat de cele auzite şi văzute, i-a răsplătit cu multe binefaceri. După ce a vieţuit multă vreme cu ucenicii săi, pe care i-a îndrumat la ascultare şi la statornicie în viaţa călugărească, cuviosul, cunoscându-şi dinainte vremea adormirii sale, a chemat la sine pe părinţi şi pe fraţi, pe care i-a îndemnat să urmeze întotdeauna calea smereniei, alungând cu rugăciunea orice cârtire şi nemulţumire.

Astfel vieţuind şi învăţând, Cuviosul Gheorghe de la Cernica s-a mutat la Domnul în anul 1806, în ziua de 3 decembrie, fiind cinstit de toţi ca un mare nevoitor şi părinte duhovnicesc.

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...