Sfântul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, din fostul județ Dorohoi. Rămânând orfan de mic, a fost crescut de bunica sa, Maria. De tânăr a dorit să devină călugăr, de aceea, la vârsta de 20 de ani, și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Neamț.
La 8 aprilie 1936, rasoforul Ilie (căci așa se numea înainte de călugărie), a fost tuns în monahism, primind numele Ioan. Dorind viață pustnicească, Sfântul Ioan Iacob a plecat în Țara Sfântă, unde s-a nevoit 24 de ani, trăind în post și rugăciune. În anul 1947, a fost hirotonit diacon și, la puțin timp, preot în Biserica Sfântului Mormânt.
În vara anului 1960, simțindu-și sfârșitul aproape, s-a împărtășit cu Sfintele Taine în 4 august, iar în 5 august și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la vârsta de 47 de ani. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992.
Un fragment din moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și epitrahilul pe care sfântul l-a purtat în timpul vieții au fost dăruite de Patriarhul Ierusalimului Teofil al III-lea, pentru Catedrala Națională, în anul 2018.
De asemenea, o părticică din moaştele Sfântului Ioan Iacob (degetul mic) se află în Biserica „Sfântul Ioan Iacob”, din incinta Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ.