Aceşti sfinţi erau din Corint şi au trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260) şi a lui Iason, stăpânitorul Greciei.
În acele zile, fiind prigoniţi creştinii, aceştia părăseau cetăţile şi averile lor şi se ascundeau prin pustietăţi şi prin munţi, ca să-şi păzească fără prihană sfânta lor credinţă a iubirii, a dreptăţii şi a libertăţii, dată nouă de Dumnezeu Tatăl prin Domnul Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Deci, Sfântul Codrat, rămânând orfan de mic, a fost crescut în locuri pustii, ca şi Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.
Ajungând la vârsta tinereţii a mers în Corint pentru a învăţa meşteşugul doctoricesc. Acolo, s-a împrietenit cu cinci tineri creştini, care ardeau de dragostea pentru credinţa cea adevărată. La scurt timp, Sfântul Codrat şi prietenii săi au fost prinşi şi aruncaţi în temniţă, iar acolo propovăduiau pe Hristos cu multă râvnă, îndemnându-i pe toţi să nu renunţe la credinţa creştină. După câteva zile fiind scoşi la păgâneasca judecată de către Iason şi mărturisind ei cu tinerească putere pe Hristos-Domnul, au fost bătuţi, apoi li s-au strujit trupurile.
Dar pentru că nu au murit, sfinţii Codrat, Ciprian şi Dionisie au fost aruncaţi în foc şi apoi târâţi prin cetate, pentru ca toţi cei care îi vedeau să se înspăimânte. După aceasta, tot din porunca lui Iason au fost daţi spre tăierea capului cu sabia, primind astfel cununa muceniciei din mâinile Domnului nostru Iisus Hristos.