Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul l-a fericit pentru mărturisirea sa, numindu-l piatră, şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa. „Răspunzând, Simon-Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând i-a zis: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 16-18).

Pe Sfântul Apostol Pavel, Mântuitorul Iisus Hristos l-a numit vas ales, care avea să vestească numele Domnului înaintea nea­murilor. Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida şi se chema Simon înainte de a se întâlni cu Iisus. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei „cel întâi chemat” la apostolat. Era cel mai vârstnic dintre cei 12 Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor. Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos. A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia, ajungând până la Roma, unde a fost răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero (54-68). Sfântul Pavel a fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin. În drum spre Damasc, Domnul Iisus i S-a arătat în slava Sa, şi l-a întrebat: „Saule Saule, de ce Mă prigoneşti” (Fapte 9, 4)? În lungile lui călătorii a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul sub acelaşi împărat Nero. Sfântul Ioan Gură de Aur îl numeşte pe Sfântul Apostol Pavel „livadă de virtuţi” şi „Rai duhovnicesc”, pentru că Apostolul neamurilor are adunate în sufletul său, în mod covârşitor, toate virtuţile omeneşti, şi nu numai pe cele omeneşti, ci şi pe cele îngereşti. (Ziarul Lumina)