Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului; Sfântul Sfințit Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului

Acest fericit Părinte Calinic s-a născut la București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români, temători de Dumnezeu, primind la Sfântul Botez numele de Constantin. La vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Cernica, unde a fost primit de starețul Timotei, care era ucenicul Sfântului Gheorge de la Cernica şi care l-a ajutat să se deprindă a rosti neîncetat Rugăciunea lui Iisus şi care l-a învăţat evlavia şi ascultarea.

 

După un an de ascultare duhovnicească a fost tuns în monahism, primind numele de Calinic, apoi, peste o lună a fost hirotonit ierodiacon. A viețuit la Mănăstirea Cernica mulţi ani, nevoindu-se zi și noapte în post și rugăciune, în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi în multă răbdare.

După cinci ani de slujire în treapta diaconiei a fost hirotonit preot, iar după alți cinci ani a fost ales stareț al mănăstirii. În anul 1850, Sfântul Calinic a fost sfințit Episcop al Râmnicului, unde a să­vâr­șit timp de 16 ani mari fapte plăcute Domnului. A zidit o mănăstire la Frăsinei, unde monahii dornici să petreacă o viață sihăstrească trăiesc și astăzi după rânduielile din Muntele Athos. Fiind bătrân și bolnav, Sfântul Calinic s-a retras la Mănăstirea Cernica, unde s-a mutat în pace la Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic s-a făcut la 20 octombrie 1955, în timpul vrednicului de pomenire Patriarh Justinian al României, iar prăznuirea lui se face în fiecare an la 11 aprilie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...