Sfântul Vasilisc a trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305) şi era din satul Humialon, din ţinutul Amasiei. El era nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron şi a ieşit la lupta mucenicească împreună cu Sfinţii Cleonic şi Eutropie, care erau ostaşi, la fel ca Sfântul Teodor. Prietenii lui fiind ucişi pentru Hristos, Sfântul Vasilisc îi ruga cu lacrimi pe prigonitori să nu-l despartă de ceilalţi fraţi de mucenicie, însă dregătorul Agripa nu l-a ucis, ci l-a trimis în temniţă. Acolo, fericitul s-a învrednicit a-l vedea pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, care i-a poruncit să meargă şi să propovăduiască Evanghelia Sa în satul Comane. După ce a ieşit din temniţă, Sfântul Vasilisc a plecat spre Comane, propovăduind dreapta credinţă, însă a fost prins de păgâni, care l-au silit să încalţe încălţăminte de fier, plină de cuie ascuţite. Pe toate le-a răbdat sfântul, iar când a ajuns la Comane a fost silit să jertfească idolilor, însă el s-a opus. Atunci, dregătorul a poruncit să i se taie capul, iar trupul său să fie aruncat în râu. Şi aşa a primit Sfântul Vasilisc cununa muceniciei din mâinile Domnului Iisus Hristos.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte și pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, un sinod care a întărit și consolidat biruința Ortodoxiei de la Niceea și care a condamnat la rândul său mai multe învățături eronate de credință. Sinodul al II-lea Ecumenic a avut loc în anul 381, în Constantinopol și a fost convocat de Sfântul Împărat Teodosie cel Mare. Formula de credință pe care părinții au formulat-o aici a adăugat crezului stabilit la Niceea ultima parte din ceea ce astăzi numim Crezul sau Simbolul Credinței, pe care creștinii ortodocși îl rostesc la fiecare Sfântă Liturghie. Acest sinod a luat în discuție și a condamnat erezii care decurgeau din gândirea ariană și semiariană, între care cea care nega faptul că Duhul Sfânt ar fi Dumnezeu. De aceea și grupul de eretici condamnați de Sinod se numea al pnevmatomahilor, adică al luptătorilor împotriva Duhului Sfânt.
