Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Ier. Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, și pe Sf. Mare Mc. Anastasia

Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova.

După uciderea tatălui său, în anul 1611, a pribegit cu familia în Muntenia, apoi s-a aşezat în Polonia. Aici a studiat la Școala ortodoxă a „Frăţiei” din Liov, unde a învăţat teologie, dar şi greacă şi latină. După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a fost nevoit să facă şi studii militare. Cu toate acestea, în scurt timp s-a dovedit mai degrabă un iscusit ostaş duhovnicesc în apărarea Ortodoxiei, ameninţată de prozelitismul romano-catolic şi cel calvin.

 

Situaţia ortodocşilor din Ucraina din acea perioadă era una foarte grea, mai ales în timpul regelui Sigismund al 3-lea, care a interzis total Ortodoxia, confiscând multe biserici şi chiar averile personale ale creştinilor ortodocşi care refuzau unirea cu Roma. Sfântul Petru Movilă a intrat în obştea Lavrei Pecerska, unde a fost călugărit, la doar câteva luni a fost ales egumen al mănăstirii, iar la 31 de ani a fost ridicat la treapta de arhimandrit. În cei cinci ani de stăreţie a tipărit multe cărţi şi a pus temelia unui colegiu care în 1633 va deveni Academia Duhovnicească de la Kiev.

A fost ales apoi Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia Mică. Ca mitropolit, vreme de 13 ani a tipărit peste 50 de cărţi: Evhologhionul (1646); Liturghierul (1629); Evangheliarul (1636); Apostolul (1638); Psaltirea (1640); o carte de apărare a Ortodoxiei, Lithos (Piatra) (1644); Mărturisirea Ortodoxă etc. Sfântul Ierarh Petru Movilă nu a uitat nici de poporul român, el trimiţând tipografii la Târgovişte, Câmpulung, Govora şi la Iaşi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...