Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi pe Ştefan, făcătorul de minuni

Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), împărat iconoclast, prigonitor al celor care cinsteau sfintele icoane. Cunoscând încă din copilărie credinţa creştină, fericitul Ilarion s-a călugărit de tânăr, urmând cu multă râvnă învăţăturile Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, supu­nân­du-şi cu înfrânare patimile cele trupeşti. A vieţuit vreme de mulţi ani într-o chilie, unde se îndeletnicea cu rugăciunea, cu postul şi cu cercetarea Sfintelor Scripturi şi aşa s-a luminat cu darul nepătimirii.

 

Mai târziu, a fost hirotonit preot şi s-a învrednicit a fi egumen la Mănăstirea Pelechitului, lângă Helespont, în Asia Mică. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni şi, ca unul ce a suferit chinuri grele de la prigonitori, a primit şi cununa muceniciei. Împăratul Leon Isaurul pornind prigoană împotriva celor care se închinau la sfintele icoane, urmăritorii au ajuns şi la Mănăstirea Pelechitului, în Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos. Aceştia au intrat în biserică şi au sfărâmat toate icoanele sfinte ce se găseau în ea, apoi au aruncat şi Sfintele Taine. Monahii care erau acolo au fost prinşi, legaţi în lanţuri, bătuţi şi chinuiţi, iar mănăstirii i s-a dat foc. Prigonitorii, prinzându-l şi pe Sfântul Cuvios Ilarion, l-au bătut cumplit apoi l-au dus în temniţă în Efes. După multe chinuri îndurate, Sfântul Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Ştefan, făcătorul de minuni. Acesta a trăit în vremea împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820). Din tinerețe, iubind viața pustnicească, Sfântul Cuvios Ștefan cu toate faptele bune şi-a înfrumu­sețat sufletul. A fost egumen al Mănăstirii Triglia, lângă Constantinopol, la insistenţele şi rugăminţile călugărilor de acolo. Pe mulți cu învăță­tura sa i-a sfătuit să viețuiască cu frică de Dumnezeu și în curăție să petreacă. Împăratul Leon Armeanul, prin multe ameninţări, îl forţa pe Sfântul Cuvios Ştefan să renunţe să se mai închine la sfintele icoane şi să semneze apostazia sa. Însă Cuviosul s-a împotrivit şi pe împărat l-a mustrat, numindu-l păgân şi străin de adevărata credinţă. Pentru aceasta a fost supus la cumplite chinuri, însă el pe toate le-a răbdat cu bucurie. În anul 815, fiind exilat, Sfântul Cuvios Ştefan a trecut la Domnul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cetatea Suceava s-a impus la Botoșani, într-un amical cu 9 goluri și răsturnări de scor!

astăzi, 08:52

FC Botoșani și Cetatea Suceava au oferit un adevărat spectacol în meciul amical disputat sâmbătă, 3 octombrie 2026, pe ”Municipalul” botoșănean. Echipa din Liga 2 pre...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (426)

astăzi, 08:22

SINDROMUL ARHIP (1) Cândva am citit poeme scrise de Mihaela Arhip. Este vorba despre volumul „(I)reversibil”, în felul lui fiind cartea unui an în care poeta se lăsa&...

Calendar ortodox, 4 octombrie: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sf. Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

astăzi, 08:00

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae s‑a născut în 16 noiembrie 1903, în satul Vlădeni, din județul Brașov, fiind cel mai mic dintre fiii binecredincioșilor creștin...