Calendar Ortodox: Cinstim astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României; Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei (Dezlegare la peşte)

Sfântul Apostol Andrei era din Betsaida, orăşel ce se afla pe malul lacului Ghenizaret, şi era fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Mântuitorului Hristos.

Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După Înălţarea Mântuitorului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru predicarea cuvântului Evangheliei. Atunci, Sfântului Andrei i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, la Bizanţ, în Tracia şi Macedonia, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea de astăzi) şi până în Crimeea.

 

Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, lângă Corint, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în forma literei X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”. El este socotit Ocrotitorul României, întrucât a adus lumina Evangheliei lui Hristos pe teritoriul ţării noastre. În România, cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost adus pentru prima dată în anul 1996, la Iaşi, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Pentru a doua oară, capul Ocrotitorului României a fost adus la Bucureşti în anul 2011, iar cu prilejul sfinţirii Catedralei Naţionale, în data de 25 noiembrie 2018, Mitropolitul Hrisostom de Patra a adus la Bucureşti mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mărturisea atunci că „cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei ne-a ajutat să gândim frumos la această catedrală, iar mâna Sfântului Apostol Andrei ne-a arătat mâna care a făcut catedrala, pentru că Sfântul Andrei a construit catedrala, folosindu-se de priceperea constructorilor şi a pictorilor. Deci, Sfântul Andrei ne ajută să gândim duhovniceşte şi să lucrăm duhovniceşte, să fim misionari în timpul nostru după modelul său din primul secol”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...