Calendar Ortodox: Cinstim astăzi pe Sf. Mc. doctori fără de arginţi Chir şi Ioan

Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan au fost medicii creştini care aduceau vindecare fără a condiţiona actul medical. Pe lângă cunoştinţele medicale, Dumnezeu i‑a învrednicit cu darul facerii de minuni pentru sfinţenia vieţuirii lor.

Sfântul Chir era din Alexandria Egiptului, iar Sfântul Ioan din ţinutul Edesei. Ei suferă moarte martirică pentru vestirea credinţei în Hristos în vremea împăratului persecutor Dioclețian (284‑305).

 

Fericitul Chir, cu darul lui Dumnezeu şi după mulţi ani de studiu, a ajuns un doctor iscusit, vindecând bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor, binevestind credinţa creştină. Pornind persecuţia împotriva creştinilor, Sfântul Chir a fost denunţat ca următor al lui Hristos şi propovăduitor al credinţei creştine. Aflând de acest denunţ, Sfântul Chir a plecat în Arabia, unde a dus viaţă pustnicească, săvârşind multe tămăduiri şi aducând pe mulţi la credinţa creştină. 

În acea vreme, la Ierusalim se afla un dreptcredincios din ţinutul Edesei, Ioan, ce avusese un rang militar înainte de a lăsa toate şi a urma lui Hristos. Auzind de Sfântul Chir, a mers în Alexandria să‑l caute şi, negăsindu‑l aici, a mers în Arabia, unde a devenit ucenicul său, însoţindu‑l în apostoleasca lui lucrare de propovăduire a credinţei creştine. Împreună mergeau prin cetăţi şi sate, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecându‑i pe cei bolnavi.

Prigoana împotriva creştinilor, extinzându‑se în Imperiul Roman, a dus la arestarea multora dintre cei care credeau în Domnul nostru Iisus Hristos. A fost prinsă şi o femeie creştină, Atanasia, împreună cu fiicele ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia. Sfinţii doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, aflând de arestarea lor, au mers la temniţa unde erau ţinute, pentru a le îmbărbăta şi a le întări în mărturisirea lui Hristos. Ei au mărturisit pe faţă credinţa creştină, ceea ce a dus la arestarea lor. Au fost supuşi la chinuri grele, ceea ce nu i‑a oprit din mărturisirea lui Hristos, întărindu‑le şi pe femeile ce sufereau pentru credinţa creştină. Refuzând să jertfească zeilor păgâni, au fost martirizaţi prin tăierea capului, alături de Atanasia şi cele trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Frații Pavăl extind rețeaua Carrefour cu noi producători români!

astăzi, 18:07

Cinci familii de legumicultori din Matca, județul Galați, vor furniza fructe și legume cultivate pe o suprafață de 10 hectare. Producția este destinată magazinelor Carrefour din întreaga ...