Calendar Ortodox: Cinstim astăzi pe Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul!

Sfântul Mucenic Conon din Isauria (sec. I) a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli, fiind din localitatea Vidania, din Isauria. Tatăl său se numea Nestor şi mama sa Nadia. Înainte de a deveni creştin, părinţii l-au căsătorit cu o fecioară numită Ana. Primind credinţa în Hristos şi Sfântul Botez, i-a convertit la învăţătura creştină pe soţia şi pe părinţii săi, care au primit Botezul. Ducând o viață smerită de muncă şi de înfrânare, Sfântul Conon propovăduia fără încetare cuvântul lui Dumnezeu, primind şi darul facerii de minuni.

 

Sfântul Conon a adus la credinţa creştină pe mulţi păgâni. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor, poruncită de împăratul Domiţian (81-96), a venit în Isauria, ca dregător, trimisul împărătesc Magnus. Acesta a început să-i aresteze pe creştini, cerându-le să părăsească credinţa creştină. Între creştinii care au suferit atunci prigoana s-a aflat şi Sfântul Conon, care, dovedindu-se neclintit în credinţă, a suferit cu răbdare grele chinuri.

Locuitorii cetăţii, auzind câte pătimeşte Sfântul Conon, pe care-l preţuiau pentru viaţa sa, au venit la dregător şi au cerut eliberarea sa. Speriat de reacţia poporului, Magnus a fugit, mai ales că locuitorii cetăţii doreau să-l ucidă, pentru chinurile la care-l supusese pe Sfântul Conon. Poporul l-a eliberat pe Sfântul Conon şi, „legându-i rănile, l-a dus la casa lui”. El a mai trăit doi ani şi cu pace s-a mutat la Domnul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...

Cască obligatorie dacă mergi pe bicicletă sau trotinetă!

astăzi, 14:08

Casca de protecție este obligatorie în prezent pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Senatul a ...

Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!

astăzi, 13:15

S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...