Sfântul Mucenic Conon din Isauria (sec. I) a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli, fiind din localitatea Vidania, din Isauria. Tatăl său se numea Nestor şi mama sa Nadia. Înainte de a deveni creştin, părinţii l-au căsătorit cu o fecioară numită Ana. Primind credinţa în Hristos şi Sfântul Botez, i-a convertit la învăţătura creştină pe soţia şi pe părinţii săi, care au primit Botezul. Ducând o viață smerită de muncă şi de înfrânare, Sfântul Conon propovăduia fără încetare cuvântul lui Dumnezeu, primind şi darul facerii de minuni.
Sfântul Conon a adus la credinţa creştină pe mulţi păgâni. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor, poruncită de împăratul Domiţian (81-96), a venit în Isauria, ca dregător, trimisul împărătesc Magnus. Acesta a început să-i aresteze pe creştini, cerându-le să părăsească credinţa creştină. Între creştinii care au suferit atunci prigoana s-a aflat şi Sfântul Conon, care, dovedindu-se neclintit în credinţă, a suferit cu răbdare grele chinuri.
Locuitorii cetăţii, auzind câte pătimeşte Sfântul Conon, pe care-l preţuiau pentru viaţa sa, au venit la dregător şi au cerut eliberarea sa. Speriat de reacţia poporului, Magnus a fugit, mai ales că locuitorii cetăţii doreau să-l ucidă, pentru chinurile la care-l supusese pe Sfântul Conon. Poporul l-a eliberat pe Sfântul Conon şi, „legându-i rănile, l-a dus la casa lui”. El a mai trăit doi ani şi cu pace s-a mutat la Domnul.