Calendar Ortodox: Cinstim astăzi pe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Evplu arhidiaconul

Sfântul Ierarh Nifon (†1508) era originar din Moreea (Grecia) şi s-a născut din părinţi străluciţi în dreapta credinţă şi în faptele bune, primind la botez numele Nicolae. Arătând multă dragoste pentru carte, a avut mai mulţi dascăli iscusiţi, de la care a învăţat ştiinţele vremii.

S-a călugărit de tânăr la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos. După ce a trecut pe la mai multe mănăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, printre care şi Marea Lavră, Sfântul Nifon s-a stabilit la Mănăstirea Dionisiu.

Aici, s-a ostenit multă vreme cu scrierea cărţilor sfinte, dar şi cu postul, cu rugăciunea şi cu înfrânarea. Datorită vieţii sale curate a fost ales Mitropolit al Tesalonicului şi apoi, în 1486, Patriarh al Constantinopolului. Turcii l-au supus la numeroase nedreptăţi, fiind depus din scaun de două ori.

 

Domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) l-a adus pe Sfântul Nifon, în anul 1504, în Ţara Românească, cu scopul de a reorganiza Biserica Ortodoxă de aici. Neînţelegându-se cu domnitorul român, Sfântul Nifon a plecat din nou la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped şi apoi s-a retras în smerenie şi sărăcie la Dionisiu, scrie ziarullumina.ro.

A plecat la Domnul, ca şi domnitorul Radu cel Mare, în anul 1508. Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat în anul 1517, în timpul domniei Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...