Sfântul Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, a fost un stâlp al Ortodoxiei şi cel mai mare apărător al învăţăturii de credinţă formulate la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. El s‑a născut la sfârşitul secolului III, în oraşul Alexandria din Egipt. În copilărie, a cunoscut vremea prigoanelor. A crescut în lumea Bisericii şi era iubit de popor. Ajunge diacon în Biserica din Alexandria şi, în această calitate, l‑a însoţit pe Arhiepiscopul Alexandru la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325. Aici, Sfântul Atanasie a jucat un rol hotărâtor în apărarea adevărului de credinţă că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl, Care s‑a întrupat pentru mântuirea noastră. Din acest moment, întreaga sa viaţă o va dedica apărării ortodoxiei credinţei, stabilită la acest prim Sinod Ecumenic. Va fi exilat de cinci ori pentru că apăra învăţătura de credinţă de la Niceea. Numele său este similar cu dreapta credinţă proclamată la Sinodul I Ecumenic, care este piatra de temelie a creştinătăţii. După trecerea la Domnul a Sfântului Alexandru, a fost ales Sfântul Atanasie ca Arhiepiscop al Alexandriei. În această calitate, a luptat împotriva ereziei lui Arie şi pentru credinţa ortodoxă stabilită la Niceea. Această luptă a dus‑o vreme de 45 de ani. A ţinut tot timpul legătura cu părintele său duhovnicesc, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Printre monahii din pustiul Egiptului şi‑a găsit de multe ori refugiu atunci când era persecutat de împăraţii care au adoptat o atitudine favorabilă lui Arie şi învăţăturii sale greşite. Când a fost exilat în Apus, i‑a chemat pe toţi creştinii din Occidentul Imperiului Roman să apere dreapta credinţă de la Niceea. Sfântul Atanasie are o operă bogată prin care a apărat dreapta credinţă. La vârsta de 77 de ani se întoarce în scaunul de Arhiepiscop al Alexandriei, după al cincilea exil. Sfântul Atanasie a adormit în Domnul în anul 373. Biserica îl cinsteşte ca pe un mare Părinte al Ortodoxiei şi‑l numără în ceata sfinţilor.
Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, a trăit în secolele 4 şi 5 şi a luptat împotriva nestorianismului, erezie condamnată, datorită scrierilor sale, la Sinodul III Ecumenic de la Efes din anul 431. El este numit „stâlp al Ortodoxiei” şi „Pecete a tuturor Părinţilor Bisericii”. Retorica sa polemică, de o mare profunzime teologică, este un exemplu pentru gândirea teologică ortodoxă. El a fost nepotul Arhiepiscopului Teofil al Alexandriei şi i‑a urmat acestuia în această demnitate în anul 412. Sfântul Chiril a luptat împotriva ereziei lui Nestorie, arătând că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel de o fiinţă cu Tatăl, „a luat cu adevărat asupra Sa firea omenească, pe care a asumat‑o în propria Sa Persoană pentru a o împărtăşi de firea Sa dumnezeiască”, după cum arată părintele Makarios Simonopetritul. Sfântul Chiril împreună cu părinţii participanţi la Sinodul III Ecumenic „au statornicit, contra lui Nestorie, dreapta învăţătură că Hristos Domnul este nu numai Om adevărat, dar şi Dumnezeu adevărat, şi de aceea, Preacurata Fecioară Maria, care L‑a născut, nu este numai o Născătoare de om sau de Hristos, cum învăţa Nestorie, ci merită numele de Născătoare de Dumnezeu după trup (nu după dumnezeire), ca una care a primit să dea trup de om lui Dumnezeu, ca una din care Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic a luat trupul Său de om, cu care a mântuit lumea. Ea este Născătoarea trupului lui Dumnezeu şi nu Născătoarea trupului unui simplu om şi trebuie cinstită după cuviinţă”, după cum consemnează Proloagele. Sfântul Chiril a strălucit prin râvna sa pentru apărarea dreptei credinţe hristologice şi mariologice, scriind mai multe lucrări. El s‑a mutat la Domnul în anul 444, iar Biserica îl socoteşte între marii Sfinţi Ierarhi şi Părinţi ai creştinătăţii.