Calendar ortodox: Astăzi le cinstim pe Sf. Mare Mc. Eufimia și pe Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei

Astăzi pomenim minunea care s-a făcut de cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia în vremea acestui al 4-lea Sinod Ecumenic.

În zilele împăraţilor Marcian şi Pulheria s-a făcut la Calcedon Sinod Mare (451) la care au participat 630 de Sfinţi Părinţi din toată lumea. Ei au osândit erezia lui Dioscor şi Eutihie, care spuneau că Hristos a avut o singură fire şi o lucrare, nu două firi: dumnezeiască şi omenească.

Astăzi pomenim minunea care s-a făcut de cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia în vremea acestui al 4-lea Sinod Ecumenic.

Atunci, Sfinţii Părinţi au zis ereticilor să îşi scrie într-o carte mărturisirea lor de credinţă, care urma să fie pusă în racla Sfintei Muceniţe Eufimia, alături de mărturisirea de credinţă a dreptcredincioşilor. Şi pecetluind racla cu pecete împărătească au pus păzitori, iar după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea Sfinţilor Părinţi în mâna dreaptă a sfintei, iar pe aceea a ereticilor la picioarele ei.

 

Sfânta Eufimia s-a născut la Calcedon în ţinutul Bitiniei şi a primit cununa muceniciei în anul 307. Era o tânără fecioară care îşi închinase viaţa lui Hristos. Deci, pârâtă fiind că este creştină, a fost supusă la multe chinuri, iar mai apoi a fost arsă de vie. Biserica o cinsteşte atât la 11 iulie, când sfintele ei moaşte au făcut această minune, cât şi la 16 septembrie, ziua ei de mucenicească pătimire.

Astăzi, Biserica noastră o cinsteşte şi pe Sfânta Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei. (Ziarul Lumina)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...