Calendar Ortodox: Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie şi Codrat

Astăzi Biserica Ortodoxă pomeneşte arătarea semnului Sfintei Cruci în Ierusalim, eveniment ce s-a întâmplat după moartea drept-credinciosului împărat Constantin cel Mare, când fiul său, Constanţiu, luând împărăţia, a primit învăţătura greşită a lui Arie.

Spre ruşinarea ereticilor care-L defăimau pe Hristos şi spre încredinţarea şi întărirea celor care mărturiseau dreapta credinţă s-a făcut în anul 351 acest semn minunat în sfânta cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, care căzuse în acel an la 7 mai. Semnul Sfintei Cruci, ale cărui lăţime şi lungime erau la fel, a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, şi apoi s-a lungit până la Muntele Măslinilor. Frumuseţea Sfintei Cruci era atât de mare, încât se asemăna cu un curcubeu, atrăgând privirile tuturor oamenilor, căci toţi lăsând toate ieşeau din case şi priveau acest semn minunat.

 

Fiind cuprinşi de frică, dar şi de bucurie, mulţime multă de popor a alergat la biserică, bătrâni şi tineri, femei, copii şi fecioare, străini şi localnici, creştini şi păgâni şi toţi, într-un glas, cu mare umilinţă preamăreau pe Hristos Domnul, Mântuitorul lumii. Văzând acestea, toţi creştinii într-un glas Îl preamăreau pe Dumnezeu, iar Sfântul Chiril al Ierusalimului i-a trimis o scrisoare împăratului sfătuindu-l să se alăture credinţei ortodoxe. Sozomen istoricul a scris că, datorită arătării pe cer a Sfintei Cruci, mulţi păgâni s-au botezat în numele Preasfintei Treimi. 

sursa: Ziarul Lumina

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO

astăzi, 09:52

Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...

Directorul Nova Apaserv: ”Sper și am toată încrederea că de duminică va fi apă în Botoșani!”

astăzi, 09:01

Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Botoșani sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei. Proiectul vizează înlocuirea a...

Un botoșănean a obținut Locui I la Campionatul Internațional de Pizza 2026! ”Sunt foarte emoționat!” / ”Suntem mândri de tine!”

astăzi, 08:23

Competiția internațională, care s-a desfășurat pe 29 și 30 octombrie la Romexpo, în București, a devenit locul de întâlnire a pasionaților de pizza, unde talentul, tehnica ș...