Calendar Ortodox: Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache

Binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu al Ţării Româneşti s-a născut în 1654 din părinţi de seamă, după tată fiind din neamul voievodului Matei Basarab, iar după mamă fiind nepot al voievodului Şerban Cantacuzino, scrie ziarullumina.ro.

Voievodul Constantin Brâncoveanu a ctitorit Mănăstirea Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de odihnă şi i-a ajutat pe creştinii aflaţi în suferinţe pe meleagurile siriene, caucaziene şi arabe. În 1714, în săptămâna Sfintelor Pătimiri, sultanul Ahmed al 3-lea l-a luat prizonier împreună cu cei patru fii ai săi şi l-a adus la Înalta Poartă.

 

Mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul, în ziua Adormirii Maicii Domnului, când împlinea 60 de ani, voievodul Constantin a primit sfârşitul mucenicesc prin sabie, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache. Sfintele sale moaşte se află la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti. Moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu au fost purtate în data de 21 mai 2014, într-o procesiune istorică de la Catedrala Patriarhală până la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou.

La eveniment a participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sute de preoţi şi diaconi, monahi şi monahii, precum şi mulţime mare de credincioşi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 08:40

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festival...

Calendar Ortodox, 24 octombrie 2026: Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih şi Valentin

astăzi, 08:00

Sfântul Mare Mucenic Areta (†523) „a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-5...

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...