Sfântul Teofilact (†842) a trăit pe vremea când Biserica era tulburată de erezia iconoclaştilor. Era prieten bun cu Sfântul Tarasie, patriarhul sub care se ţinuse cel de-al 7-lea Sinod Ecumenic, în cadrul căruia se arătase cu de-amănuntul dreapta credinţă a Bisericii cu privire la cinstirea sfintelor icoane. Intrând Teofilact în cinul monahal, Patriarhul Tarasie l-a trimis la o mănăstire pe malul Mării Negre. Aici, sfântul s-a nevoit mult şi sporind în virtuţi, semne minunate se lucrau prin el. Apoi, Sfântul Tarasie l-a hirotonit pe Sfântul Teofilact episcop în Nicomidia. În vreme ce acesta îi cârmuia cu dragoste pe dreptcredincioşii din Nicomidia, a murit Sfântul Tarasie şi în locul său a venit Nichifor cel Înţelept. Pe tronul împărătesc a ajuns Leon Armeanul (813-820), care a pornit un nou val de prigoane împotriva sfintelor icoane. Atunci, Patriarhul Nichifor i-a adunat pe cei mai de seamă arhierei ai vremii şi au mers la împărat, sfătuindu-l să nu mai facă tulburare în Biserică cu acea rătăcire care fusese deja osândită la Sinodul al 7-lea Ecumenic. Însă, împăratul i-a alungat pe ierarhi din scaunele lor în diferite locuri ale lumii, pe Sfântul Teofilact trimiţându-l la Strovilon, lângă mare. Acolo, sfântul a vieţuit 30 de ani în strâmtorare şi în chinuri. La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul. Pe vremea împărătesei Teodora (842-856), pierind cu totul erezia iconoclastă, moaştele Sfântului Teofilact au fost aşezate în biserica zidită de el în Nicomidia.