Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), în cetatea Emesa din Fenicia. Părinţii lui Galaction erau păgâni şi au învăţat dreapta credinţă de la un monah, Onufrie. La vremea potrivită, Onufrie i-a botezat pe ei şi pe fiul lor Galaction. De asemenea, Epistimia era născută din părinţi păgâni şi, măritată fiind cu Galaction, a fost botezată de soţul ei în râul Chifos, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. După aceea, învăţând-o a se ruga lui Dumnezeu, s-au despărţit, neştiind nimeni taina aceasta. Într-acea vreme, fericitul Galaction a mai întors către sfânta credinţă şi pe unul dintre robii socrului său şi l-a botezat şi pe el, precum şi pe logodnica lui. Iar numele robului aceluia era Eutolmie, care mai pe urmă s-a făcut monah şi a scris viaţa acestuia. După primirea Botezului, Epistimia stătea în casa ei, îndeletnicindu-se cu gândirea la Dumnezeu şi cu rugăciuni pe care le făcea în ascuns, tăinuindu-şi credinţa înaintea tatălui său. După opt zile, venind la dânsa Galaction, i-a zis: „Voiesc a-ţi spune un lucru minunat, domnul meu. De când am luat Sfântul Botez, văd în vis nişte palate foarte frumoase în care cântă trei cete: o ceată de monahi, alta de fecioare frumoase şi o a treia de oameni cu bună cuviinţă, având aripi de foc. Din pricina acelei minunate vedenii şi acelei dulci cântări, se veseleşte mult inima mea”. Galaction, explicând vedenia, a început a-i spune aşa: „Monahii sunt oamenii care şi-au lăsat bogăţiile lor, femeile şi prietenii şi au urmat lui Hristos în sărăcie, în curăţie şi în răbdare, umblând pe calea cea strâmtă şi grea. Fecioarele cele frumoase sunt acelea care şi-au lăsat logodnicii şi pe părinţii lor, cum şi toată dulceaţa lumii acesteia, înfrumuseţarea hainelor, averile şi toată deşertăciunea, şi au urmat lui Hristos. Iar bărbaţii cei cu aripi sunt îngerii lui Dumnezeu cu care, bucurându-se împreună, dănţuiesc în ceruri şi slăvesc cu cântări pe Dumnezeu”. Deci, hotârându-se ei să-şi păzească fecioria, şi-au împărţit averea săracilor şi s-au făcut amândoi monahi, el într-o mănăstire de călugări, iar ea într-o mănăstire de fecioare, nevoindu-se în rugăciune şi ascultare smerită. Fiind prinşi de stăpânitorul Ursus şi mărturisind că sunt creştini, au fost bătuţi şi aducând nişte trestii ascuţite, dregătorul a poruncit slujitorilor să-i înţepe pe sub unghiile mâinilor şi picioarelor. Dar sfinţii răbdau strigând: „Noi slujim lui Hristos, Dumnezeul cel adevărat, iar de zeii cei deşerţi ne lepădăm”. Apoi li s-au tăiat mâinile şi picioarele, iar la urmă şi capetele. Sfântul Galaction avea 30 de ani, iar Sfânta Epistimia 16 ani când s-au mutat la Domnul.
