Sfântul Mucenic Conon a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi era din satul Vidania, din ţara numită Isauria. Era fiul păgânului Nestor şi al Nadiei. Înainte de a veni el la credinţa creştină, părinţii săi l-au însurat cu o fecioară, Ana, dar sfântul s-a învoit cu ea să trăiască în curăţie. Primind el Botezul în numele Sfintei Treimi, la îndemnul Arhanghelului Mihail, atât şi-a umplut sufletul de sfintele învăţături, încât i-a înduplecat pe soţia şi pe părinţii săi să se boteze. Sfântul Conon ducea o viaţă smerită de rugăciune, muncă şi înfrânare, propovăduind fără încetare cuvântul lui Dumnezeu, iar pentru aceasta a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Vrând oarecând poporul să aducă jertfă unui idol, Conon l-a făcut pe demonul care era ascuns în chipul acela idolesc de piatră să mărturisească singur că nu el este Dumnezeu. Poporul auzind acestea a strigat: „Unul singur este Dumnezeu, Cel al lui Conon”, şi cu toţii s-au botezat. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor din porunca lui Domiţian (51-96), a fost prins şi Sfântul Conon de dregătorul Magnus şi supus la multe chinuri pentru credinţa sa în Hristos-Domnul, fiind bătut şi schingiuit de moarte. Aflând poporul unele ca acestea, a alergat să îl elibereze, iar pe Magnus l-au alungat. După ce l-au eliberat, i-au legat sfântului rănile, apoi l-au dus la casa lui, unde a mai trăit doi ani. Şi aşa vieţuind, cu pace s-a mutat la cereştile locaşuri.