Calendar ortodox, 5 februarie: Sfânta Mc. Agata

Sfânta Muceniţă Agata (†251) era dintr-o cetate a Siciliei ce se chema Panorm (astăzi, Palermo). Ea era o fecioară foarte frumoasă, făcea parte dintr-un neam ales, avea multe averi pământeşti, dar cea mai mare bogăţie a sa era dragostea pentru Hristos, pe care o purta ca pe o podoabă a sufletului, scrie ziarullumina.ro.

În acea vreme, împăratul Deciu a dat poruncă să fie prigoniţi şi ucişi toţi creştinii. Cvintilian, conducătorul Siciliei, auzind că Agata este creştină, cuprins fiind de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania.

 

Pe drum, Sfânta Agata, între ostaşi fiind, nu înceta a-L ruga pe Dumnezeu să o întărească pentru a-şi mărturisi fără frică marea sa credinţă. Ajungând acolo, Sfânta Agata a fost dusă în casa unei femei necredincioase, Afrodisia, pentru ca aceasta s-o întoarcă de la Hristos spre dragostea lumească. Însă fericita Agata, ţinându-se tare în credinţă, dorea ca mai degrabă să moară de moarte mu­cenicească decât să se lepede de Hristos-Domnul. Drept aceea, a fost adusă la Cvintilian şi înaintea tuturor fericita Agata L-a mărturisit cu mult curaj pe Iisus Hristos Mântuitorul.

Atunci, Cvintilian a poruncit să i se taie sânii, dar noaptea Dumnezeu a vindecat-o în temniţă. Acolo fiind, Sfântul Apostol Petru i s-a arătat Sfintei Agata întărind-o în credinţă. Deci, au scos-o iarăşi la judecată şi, rămânând statornică în credinţă, au târât-o pe cioburi ascuţite şi au ars-o cu cărbuni aprinşi. După acestea, aruncată fiind în temniţă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...