Calendar ortodox, 28 octombrie: Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila şi cei 7 fii

Sfântul Iachint s-a născut la sfârşitul secolului al 13-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desă­vârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, alături de Sfântul Grigorie Palama, în perioada în care învăţătura ortodoxă a isihasmului era foarte râvnită de creştini. Pentru vrednicia sa a fost ales Mitropolit de Vicina, Dobrogea, în anul 1358. Cu îngăduinţa Sfântului Patriarh Calist al Constantinopolului şi la stăruinţele voievodului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), Sfântul Iachint s-a mutat în anul 1359 în capitala de atunci a Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş. Sfântul Iachint i-a întărit în mărturisirea Ortodoxiei atât pe voievod, cât şi pe dregătorii care erau ispitiţi să-şi schimbe credinţa pentru înlesnirile lumeşti ale Apusului. Marele ierarh s-a îngrijit de organizarea bisericească, de hirotonirea unor preoţi vrednici şi i-a învăţat pe monahi rugăciunea inimii, fiind iubit de popor pentru blândeţea şi milostivirea lui. În timpul său, a venit în Ţara Românească Sfântul Cuvios Nicodim, care a înfiinţat mai apoi mănăstirile Vodiţa şi Tismana. În anul 1372, la adânci bătrâneţi, Sfântul Ierarh Iachint a plecat în pace la Domnul, fiind plâns de tot poporul. Tot astăzi, Biserica îi pomeneşte şi pe Sfinţii Terentie şi Neonila soţia sa, cu cei şapte fii ai lor (†303-305).

 

Sfinţii Terentie şi Neonila au avut şapte fii, pe care i-au crescut în dreapta credinţă, iar ei se numeau: Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil şi Evnichi. Trăind ei în aceeaşi casă, Îl slăveau pe Iisus Hristos în ascuns. Au fost însă pârâţi de păgâni şi fiind duşi la judecată, ei L-au mărturisit cu mult curaj pe Domnul Hristos, defăimând idolii păgâneşti. Pentru aceasta, judecătorul a poruncit ca ei să fie strujiţi cu gheare de fier, apoi, stropind cu oţet rănile lor, îi ardeau cu foc. Dar sfinţii pe toate le-au răbdat cu bărbăţie. Mai apoi au fost daţi la fiarele sălbatice, dar acelea nimic rău nu le-au făcut. Văzând că nici un chin nu le schimbă credinţa, păgânii le-au tăiat tuturor capetele, şi aşa au primit sfinţii cununa muceniciei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un apel la responsabilitate și recunoștința unei șoferițe din Botoșani! ”Pentru voi a fost un gest mic, pentru mine a însemnat enorm!”

astăzi, 08:18

O situație neplăcută, provocată de situația unui drum din municipiul Botoșani, a determinat-o pe o femeie să facă un apel la responsabilitate, solicitând autorităților să intervină a...

Surpriză: Frații Pavăl (Dedeman) cumpără o parte dintr-o fostă platformă industrială!

astăzi, 07:50

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, se pregătesc să cumpere o parte din fosta platformă industrială a producătorului de cazane de încălzit ICM...

Serviciul militar obligatoriu în România ar trebui să revină, este avertismentul unui general NATO!

astăzi, 07:34

Motivul invocat este că statul nu-și respectă propriile legi în materie de apărare, în special cele legate de finanțarea forțelor armate și de nivelul de pregătire al populației &...