După ce împăratul Maximian (304-311) i-a biruit pe etiopieni, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea, pretutindeni a trimis scrisori, ca toţi locuitorii imperiului să vină în Nicomidia şi să se închine zeilor acolo. Astfel, în cetatea Nicomidiei s-au adunat nenumăraţi oameni, iar printre cei aduşi cu forţa de soldaţi se găseau şi numeroşi creştini, care, aflând că, în biserica cetăţii, Sfântul Antim, Episcopul Nicomidiei, săvârşea Sfânta Liturghie cu prilejul Naşterii Domnului, au mers în număr mare să se roage în sfântul lăcaş de cult. Împăratul Maximian, auzind aceasta, a poruncit ca în jurul bisericii să fie puse lemne uscate şi să-i ardă pe creştini de vii. Atunci, Sfântul Antim s-a grăbit să-i boteze pe catehumeni şi i-a împărtăşit pe toţi credincioşii cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine. Şi aşa, aprinzându-se lemnele, toţi creştinii dinăuntru au ars ca nişte făclii vii. Iar pe uliţele cetăţii, ostaşii îi tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos Iisus Domnul. Şi au pierit atunci 20.000 de Mucenici. Prin harul lui Dumnezeu, Sfân­tul Antim a scăpat nevătămat şi a fost de mult folos şi altora care doreau să îmbrăţişeze religia creştină. El a adus, prin Botez, pe mulţi la Hristos, şi după ce a fost chinuit mult s-a mutat la Domnul, dobândind Împărăţia cerurilor.