Calendar ortodox, 26 noiembrie: Sfinţii Cuvioşi Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul

Sfântul Alipie Stâlpnicul (†640) a trăit în vremea împăratului Heraclie (610-641) fiind din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă vârstă s-a arătat râvnitor pentru poruncile Evangheliei Domnului Iisus Hristos, astfel că a fost hirotonit diacon, slujind lui Dumnezeu cu credinţă şi evlavie. După o vreme, a simţit chemarea să vieţuiască în linişte şi, găsind un loc nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, asemenea Sfântului Simeon Stâlpnicul, dorind ca toate să le rabde, din dragoste pentru Domnul: frigul, ploile, căldura puternică, grindina şi multe altele. Astfel s-a nevoit Sfântul Alipie vreme de 53 de ani, pătimind pe stâlp ca şi când ar fi fost răstignit pe cruce. Şi veneau la el mulţi oameni, care ascultau cuvintele sale pline de mireasmă duhovnicească şi cu dorinţa de a se vindeca de diferite boli trupeşti şi sufleteşti. Căci încă din timpul vieţii sale se făcuse atât de plăcut lui Dumnezeu, încât tot trupul lui era luminat ca de o lumină cerească şi multe minuni făcea. La urmă, căpătând o rană la un picior a zăcut 13 ani ca oarecând Iov, până şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului.

 

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Nicon. El era din Armenia şi a trăit în vremea împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025).

A intrat în monahism de tânăr, iar tatăl său îl căuta pe la toate lăcaşurile călugărilor. Însă Sfântul Nicon, ieşind din mănăstirea sa, a colindat tot Răsăritul, propovăduind tuturor şi zicând: „Pocăiţi-vă!”. Pentru aceasta, aşa i-a rămas numele. A mers în insula Creta, apoi în Peloponez şi Lacedemonia, unde a ridicat o biserică şi, acolo aflându-se, s-a mutat în pace la Domnul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...