Calendar ortodox, 25 martie: Buna Vestire (Dezlegare la peşte)

Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Buna Vestire a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria.

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Care S-a făcut Om pentru ca pe noi oamenii să ne facă dumnezei după har.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la o fecioară din Nazaret, dreaptă fiind ea şi vrednică de a primi în pântecele ei pe Cel necuprins. Şi venind îngerul în cetatea Nazaret, i-a zis ei: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele Lui: Iisus” (Luca 1, 28-31).

 

Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Noul Adam, are loc după obţinerea consimţământului cu totul liber al Sfintei Fecioare, care a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău (Luca 1, 38). Zicând aceste cuvinte, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit prin venirea Duhului Sfânt în pântecele ei. Aşa a început taina mântuirii neamului omenesc: Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, ca pe om să-l mântuiască din robia morţii, a patimilor şi a păcatului, din nespusa dragoste pentru făptura Sa.

Aşadar, astăzi Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Cel necuprins Se face cuprins, îndumnezeind prin a Sa înomenire făptura cea zidită de mâinile Sale. Dumnezeului nostru slavă!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...