Calendar ortodox, 23 august: Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului; Sf. Mc. Lup; Sf. Sfinţit Mc. Irineu, Episcopul de Lugdunum

Sfântul Mucenic Lup a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270-275), în cetatea Nove (Novae, astăzi Sviştov în Bulgaria), în provincia romană Dacia Ripensis. Era sclav şi avea o viaţă grea, dar de dragul lui Hristos, Cel în Care credea, răbda toate şi se ruga, la rândul său, pentru toţi cei prigoniţi şi pentru venirea lor la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Plin de râvnă dumnezeiască, Sfântul Lup a început să defaime pe zeii păgânilor, cei fără suflet, şi propovăduind astfel credinţa în Hristos, mulţi au crezut după îndemnul acestuia. De aceea, păgânii au vrut să-l omoare, însă nu au reuşit, pentru că era apărat de Hristos-Domnul. Nefiind el botezat încă, L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea harul Botezului, înainte de a mărturisi înaintea păgânilor. Iar Dumnezeu, Care ascultă rugăciunea robilor Săi şi împlineşte dorinţa celor bineplăcuţi Lui, a trimis atunci o ploaie mare peste pământ şi acela a fost semnul botezului pentru Lup. Văzându-şi dorinţa împlinită, Sfântul Lup s-a dat de bunăvoie în mâinile păgânilor, ca un miel spre junghiere, iar aceia luându-l l-au dus la dregătorul lor. Deci, dregătorul a început să-l ademenească pe credinciosul rob al lui Hristos, făgăduindu-i că-l va elibera din robia în care se afla, însă Lup, fiind plin de credinţă, a spus că nu se va lepăda de Cel ce l-a scos din robia păcatului. Pentru aceasta a fost îndelung torturat, răbdând toate, iar la sfârşit prigonitorii i-au tăiat capul, într-o zi de 23 august, când a fost aşezat în ceata mucenicilor lui Hristos. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 08:52

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...

LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!

astăzi, 08:16

Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...