Sfântul Iacob (sec. 8) a trăit pe vremea împăratului Constantin al 5-lea Copronim (741-775) şi a îmbrăţişat viaţa monahală de tânăr, înfrânându-se cu postiri, cu privegheri şi cu alte aspre nevoinţe. Se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieştilor cărţi, mai întâi luminându-şi mintea cu rugăciunea cea din inimă curată. S-a învrednicit de treapta episcopiei şi a suferit mult pe vremea prigoanei împăratului Constantin Copronim, cerându-i-se să lepede cinstirea sfintelor icoane. Deci, nevrând să spună faptul că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemniţări, foame şi sete şi multe strâmtorări, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credinţe. Şi aşa, întru acele cumplite chinuri, şi-a dat fericitul Iacob sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu, pe Care până la moarte L-a mărturisit şi de la El a primit bucuria cea veşnică din Împărăţia cerurilor.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Serapion, ce se numea Sidonitul sau Pânzarul, deoarece întotdeauna purta pe trupul său numai o haină de pânză, nevoindu-se în multă sărăcie. Viaţa sa a fost scrisă de Sfântul Ierarh Paladie, Episcop de Helenopolis. Sfântul Serapion era de neam egiptean, a trăit în secolul al 4-lea şi, fiind foarte învăţat, ajusese să știe pe de rost toate Sfintele Scripturi. La un moment dat, şi-a luat asupra sa nevoința de a străbate lumea. Aşa a ajuns să cunoască nişte actori pe care i-a convertit la creştinism prin pilda vieţii sale exemplare. Apoi, ajungând el prin părțile Spartei, a aflat că una din căpeteniile cetății e maniheu. Pentru a-l aduce pe calea cea dreaptă, sfântul se vându aceluia și în doi ani a reuşit să-l despartă de erezie, aducându-l la dreapta credinţă. Pentru aceasta, nu a mai fost socotit slugă, ci frate adevărat și părinte. Sfântul Serapion a ajuns şi la Roma, unde a predicat cuvântul Evangheliei lui Hristos, iar la vârsta de 60 de ani s-a mutat în pace la Domnul.