Calendar ortodox, 20 februarie: Sf. Ier. Leon, episcopul Cataniei; Sf. Cuvios Visarion

Sfântul Ierarh Leon (†787) era din cetatea Ravena, Italia, şi, trecând prin toate treptele clericale, a fost hirotonit episcop al cetăţii Catania, care este în insula Sicilia, unde se află şi vulcanul Etna. Leon ierarhul strălucea înaintea tuturor, luminând sufletele oamenilor încredinţaţi lui spre păstorire, ajutându-i pe orfani şi pe văduve şi îngrijindu-i pe cei nevoiaşi, încât s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni. Din viaţa sa aflăm că, oarecând, numai cu rugăciunea a surpat la pământ un idol. De asemenea, a ridicat şi o frumoasă biserică în cinstea Sfintei Muceniţe Lucia, ocrotitoarea Siciliei. Sfântul Leon, luând îndrăzneală ca un leu - după numele său -, a intrat în foc cu vrăjitorul Eliodor, care strica sufletele oamenilor cu vrăjile lui, legându-l numai cu epitrahilul. Focul l-a ars de tot pe vrăjitor, iar Sfântul Leon a ieşit de acolo nevătămat. Şi ajungând vestea despre el până la Constantinopol, însuşi împăratul l-a chemat la dânsul, primindu-l cu cinste mare şi oferindu-i multe daruri, pe care sfântul le-a împărţit mai apoi săracilor. Sfântul Ierarh Leon a păstorit mulţi ani, cu părintească dragoste, eparhia Cataniei, pe mulţi aducându-i la Hristos Domnul de pe cărările pierzaniei, ajutându-i fără să-i întrebe care este neamul sau etnia lor ori de cred în Hristos. El s-a făcut tuturor toate, după cuvântul Apostolului Nea­murilor. Ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat în pace la Domnul, iar moaştele lui au fost aşezate în Biserica „Sfânta Lucia”, zidită de el.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...