Sfântul Hrisant (†283) era din Egipt, dar s-a mutat la Roma împreună cu tatăl său Polemon, care era păgân. După ce a învăţat toată filosofia păgână, Hrisant a intrat în contact cu învăţătura creştină şi cu multă râvnă cerceta cuvintele Evangheliei şi ale Apostolilor, adâncindu-le pe ele. Şi zicea către sine: „Ţi se cădea ţie, Hrisante, să citeşti scrierile păgânilor câtă vreme nu cunoşteai lumina adevărului, iar acum, că ai aflat-o, păzeşte-o pe ea. Căci roadele ostenelilor se dau celor ce le cer, precum ai citit: Caută şi vei afla. Ai aflat aur, ai aflat argint, ai aflat pietre scumpe, dar le-ai aflat ca să şi urmezi ceea ce ai aflat. Deci, fereşte-te să nu-ţi pierzi comoara!” La şapte zile după botezul său, Hrisant propovăduia cu mult curaj în popor pe Hristos-Domnul. Văzând ceea ce face fiul său, Polemon l-a căsătorit pe Hrisant cu o păgână, Daria, sperând ca aceasta să-l facă să renunţe la credinţa creştină, însă, ea a primit credinţa în Hristos, botezându-se în numele Preasfintei Treimi. În acea vreme, creştinii erau prigoniţi la Roma, iar Hrisant şi Daria au fost aduşi la judecată în faţa tribunului Claudiu. Văzând tăria cu care cei doi au îndurat toate chinurile pentru Hristos, însuşi tribunul împreună cu soţia sa Ilaria, cei doi fii ai lor şi ostaşii au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos. Ajungând vestea până la împărat, acesta a poruncit ca toţi să fie ucişi. Astfel, Claudiu a fost înecat în apă, ostaşilor li s-au tăiat capetele, iar Hrisant şi Daria au fost îngropaţi de vii, primind astfel cununa muceniciei. Moaştele lor au fost puse, pe vremea împăratului Constantin cel Mare, în catacombele de pe calea Salaria din Roma.
Calendar ortodox, 19 martie: Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria, Claudiu şi Ilaria; Sfântul Mucenic Marian diaconul
Stiri Botosani Thursday, 19 March 2026 CulturăSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!
S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...
Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)
Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...
Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!
O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.90 secunde