Sfântul Bonifatie (†307) a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era robul unei femei de neam mare, Aglaia, fiica proconsulului Romei. Bonifatie trăia în păcate trupeşti cu stăpâna lui şi era beţiv, dar era milostiv, iubitor de străini şi, la fel ca stăpâna lui, avea mare evlavie către Sfinţii Mucenici. De asemenea, îi miluia pe cei lipsiţi şi îi asculta pe cei suferinzi. Adeseori, Bonifatie şi Aglaia se pocăiau, suspinând către Domnul pentru păcatele lor, şi de aceea Dumnezeu nu i-a lăsat mai mult să se întineze cu desfrânarea, ci a rânduit o spălare de întinările lor. Într-o zi, Aglaia i-a spus lui Bonifatie să meargă şi să-i aducă moaşte de Mucenici, pentru a le păstra spre ajutor şi mântuire sufletească. El i-a răspuns: Dacă îţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti? Iar ea a râs, zicându-i: Beţivule! Şi, dându-i unele sfaturi, s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a trimis. Şi a plecat Bonifatie, însoţit de 12 slujitori, în Tarsul Ciliciei, unde erau chinuiţi creştinii şi, văzând el suferinţele lor, aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, a mărturisit că este creştin. Pentru aceasta a fost supus la cumplite chinuri. A fost spânzurat cu capul în jos, iar păgânii i-au tăiat tot trupul, după care l-au împuns cu trestii ascuţite pe sub unghii, i-au turnat plumb topit în gură şi l-au băgat cu capul într-un cazan plin cu smoală clocotită. Prin puterea lui Dumnezeu, din toate chinurile, Bonifatie a ieşit însă nevătămat. În cele din urmă i s-a tăiat capul. Slugile sale au cumpărat trupul său cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au dus la Aglaia, care l-a îngropat cu mare cinste. Mai târziu, ea a zidit în Roma o biserică în numele Sfântului Bonifatie şi i-a mutat acolo moaştele. Aglaia, trăind de atunci în curăţie, cu pace şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.