Calendar ortodox, 18 martie: Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului

Sfântul Chiril († 386) era din părţile Ierusalimului şi s-a născut pe vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337) din părinţi creştini. Avea 12 ani în timpul primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. În acele vremuri, în Ierusalim se descopereau locul Golgotei şi lemnul Sfintei Cruci, iar din porunca împăratului se construiau Biserica Sfântului Mormânt şi Biserica Învierii. În Biserica Învierii a slujit Sfântul Chiril în tinereţe şi tot în această biserică a rostit celebrele Cateheze sau Cuvântări, pregătind pentru botez pe cei ce doreau să devină creştini. Către anul 350, murind episcopul său, Maxim, Sfântul Chiril a fost ales Episcop al Sfintei Cetăţi. În anul următor a avut loc arătarea semnului Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului, iar sfântul l-a înştiinţat amănunţit despre aceasta pe împăratul Constanţiu. Au început apoi zile grele pentru Biserica lui Hristos, iar împăraţii arieni, Constanţiu şi Valens, împreună cu episcopii arieni, au reuşit să-l scoată de două ori din scaun pe Sfântul Chiril, apărătorul dogmelor apostoleşti. După mai bine de 16 ani de surghiun, spre sfârşitul vieţii, Sfântul Chiril s-a întors în episcopia sa. Păstorindu-şi cu dragoste turma cea cuvântătoare şi lăsând Bisericii zestrea celor 24 de Cateheze, precum şi pilda vieţii lui, a adormit în Domnul, după ce luase parte la Sinodul al 2-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vecinii i-au salvat gospodăria de la dezastru, pompierii au acționat imediat!

astăzi, 07:21

Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Poiana, orașul Flămânzi. O bucătărie de vară a fost cuprinsă de flăcări. Vecinii au observat incendiul, i...

Cum se sfințesc apartamentele

astăzi, 07:15

- Părinte, m-am mutat. Vii să îmi sfințești și mie apartamentul? - E bloc vechi sau bloc nou? - Ce contează? - Contează. La bloc vechi, e suficient un Tatăl Nostru. Însă ...

Calendar ortodox, 8 octombrie -Le cinstim pe Sfintele Cuvioase Pelaghia şi Taisia

astăzi, 07:00

Sfânta Pelaghia a trăit în vremea Sinodului al 4-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, era comediantă a teatrului din Antiohia şi înainte de a cunoaşte credinţa creştină d...