Calendar ortodox, 15 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia

Sfântul Mucenic Lucian era din oraşul Samosata, Siria şi s-a născut din părinţi dreptcredincioşi. Părinţii săi au murit pe când el era încă tânăr, motiv pentru care şi-a împărţit toată averea săracilor.

Eliberat fiind de grijile acestei lumi trecătoare, se nevoia în toate zilele, bineplăcând lui Dumnezeu, cercetând cu multă râvnă Sfintele Scripturi. Cu ajutorul vestitului dascăl Macarie din Edesa a sporit în cunoaşterea Cărţilor Sfinte, fiind rânduit astfel preot în Antiohia, unde a înfiinţat şcoli pentru tineri şi a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a Sfintei Scripturi în limba greacă.

Lucian preotul era foarte priceput la scrierea rapidă şi frumoasă a cărţilor, lucrare din care se hrănea pe sine, dar şi pe cei săraci. Lăsându-şi casa, a plecat la Nicomidia pentru a propovădui şi acolo dreapta credinţă. Ajungând în Nicomidia, a fost prins de ostaşii lui Maximian Galeriu, în timpul prigoanei împăratului Diocleţian (284-305). Şi fiind ţinut în temniţă, Sfântul Lucian a făcut dar Bisericii de acolo o carte scrisă de el, având trei coloane pe fiecare faţă, carte care cuprindea Vechiul şi Noul Testament, îndreptând greşelile ce se strecuraseră în Scriptură, atât din graba copiştilor, cât şi din răutatea ereticilor.

Nu l-au omorât chinurile, ci şi-a dat duhul în temniţă după ce a strigat de trei ori: „Sunt creştin!” Trupul i-a fost aruncat în mare, dar un delfin l-a adus pe uscat pentru a fi înmormântat în cinste. După mulţi ani, Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a ridicat pe mormântul Sfântului Lucian o frumoasă biserică. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

astăzi, 20:58

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

astăzi, 20:27

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...