În Sfânta şi Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.
„Pilda celor zece fecioare este un îndemn la priveghere, la trezvie, care e o vedere duhovnicească a lucrurilor dincolo de fața lor fizică. Privegherea este o vedere prin și dincolo de ceea ce se vede cu ochii fizici, este o vedere duhovnicească a sensurilor ultime ale existenței.
Evanghelia aceasta, prin pilda celor zece fecioare, ne dăruiește o învățătură foarte profundă și semnificativă pentru viața creștină și pentru unitatea Bisericii. Două lucruri ne rețin atenția în mod deosebit: primul este candela, iar al doilea uleiul. Cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar cinci fecioare au avut candelă cu ulei. Primele sunt cele ce aveau credință, dar fără fapte bune, celelalte cinci aveau deodată atât credință, cât și fapte bune. Ce semnificație are uleiul din candelă? Candela este fecioria, iar untdelemnul este milostenia.
Aceste două tipuri de fecioare, unele cu candelă fără ulei și celelalte cu candelă și ulei, semnifică două atitudini religioase. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie. Candela fără ulei reprezintă evlavia fără milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur și Sinaxarul din Triod. Există o mulțime de oameni foarte evlavioși, dar foarte zgârciți, adică nemilostivi. Aceștia sunt candele fără ulei, fără untdelem. Candela fără ulei poate simboliza multa știință teoretică, dar puține fapte bune. Candela fără ulei poate fi realizarea de sine, individualistă, narcisistă și egoistă, în totală nesupunere fașă de nevoile celor din comunitate. Candela fără ulei mai poate însemna și doctrina clară, dar fără iubire frățească. Adevărul teoretic, dar fără iubire frățească devine candelă fără ulei. Adevărul intelectual, fără iubire smerită, poate deveni ideologie de putere, după cum iubirea, fără lumina dreptei credințe poate deveni rătăcire. De aceea, Evanghelia ne îndeamnă să avem deodată atât candela dreptei credințe, cât și undelemnul curăției și al faptelor bune.
În cele din urmă, uleiul curat din candelă nu reprezintă simpla noastră iubire posesivă și trufașă, ci el este iubire din iubirea lui Hristos, dar al Duhului Sfânt, adesea simbolizat prin untdelemnul sfințit.
Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim; Sfântul Mucenic Crescent
Aceşti Sfinţi Apostoli (Aristarh, Pud şi Trofim) au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel şi au lucrat împreună cu el la răspândirea Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Sfântul Aristarh era din Tesalonic (Fapte 20, 4) şi a mers cu Sfântul Apostol Pavel în Asia, la Efes, la Colose şi apoi la Roma (Coloseni 4, 10; Filimon 1, 24) unde a stat cu Sfântul Apostol Pavel în temniţă. „Şi mergeau împreună cu el până în Asia, Sosipatru al lui Piru din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic şi Gaius din Derbe şi Timotei, iar din Asia: Tihic şi Trofim” (Fapte 20, 4). „Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine, şi Marcu, vărul lui Barnaba - în privinţa căruia aţi primit porunci; de va veni la voi primiţi-l” (Coloseni 4, 10). Fiind episcop în Apameea Siriei, până la adânci bătrâneţi, Sfântul Aristarh a adus pe mulţi la cunoştinţa Evangheliei. Sfântul Pud este pomenit de Sfântul Pavel în a doua Epistolă a sa către Timotei unde spune: „Te îmbrăţişează şi Pud” (2 Timotei 4, 21). Sfântul Pud era dregător în senatul Romei, şi i-a primit în casa lui pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Locuinţa sa a devenit mai apoi biserică. De Sfântul Trofim se pomeneşte tot în cartea Faptele Apostolilor, în capitolul 20, dar şi Sfântul Pavel aminteşte de el în a doua Epistolă a sa către Timotei zicând: „Pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav” (2 Timotei 4, 20). A îndurat moarte mucenicească prin sabie, după tăierea Sfântului Pavel, în timpul împăratului Nero, la Roma. Astăzi, Biserica noastră îl cinsteşte şi pe Sfântul Mucenic Crescent. El era din Mira Lichiei, de neam strălucit. Văzând că păgânătatea era în creştere în cetatea sa şi că pe mulţi oameni îi atrăgea prin diverse meşteşuguri necurate, făcându-i să se închine idolilor, Crescent a intrat în mijlocul păgânilor şi îi îndemna să părăsească deşertăciunea şi să se întoarcă la Dumnezeu. Aflând aceasta, guvernatorul l-a torturat cumplit, numindu-l pe sfânt bicisnic şi nenorocit. Și întrebându-l de soartă, de patrie și de nume, el pentru toate spunea că este creștin. Nevrând să se închine idolilor, a fost supus chinurilor în timpul cărora şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.