Sfântul Cuvios Martinian s-a născut în Cezareea Palestinei, în timpul împăratului Constanţiu (337-361). La 18 ani s-a retras într-o peşteră, unde a trăit 25 de ani, primind darul facerii de minuni. Zoe, o femeie desfrânată, îmbrăcată în haine sărăcăcioase (şi cu cele frumoase în traistă), dorind să-l ducă în ispită, a venit la el. Din milă, cuviosul a primit-o, dar dimineaţă, când s-a trezit, femeia era schimbată şi împodobită. Zoe l-a ispitit pe acesta, dar fiind ceasul când credincioşii veneau la el, a ieşit afară să-i întâmpine. Aşa, harul lui Dumnezeu i-a schimbat gândul, şi făcând el un foc s-a aruncat în el, spunându-şi că focul iadului este mult mai greu de suportat. Atunci, Zoe s-a pocăit iar sfântul a trimis-o la Mănăstirea Sfintei Paula din Betleem. Următorii 10 ani, Martinian i-a trăit pe o insulă, dar şi aici a venit o femeie, Fotini, singura supravieţuitoare a unei furtuni. I-a lăsat hrana şi adăpostul său, iar el s-a aruncat în mare, ducându-l la uscat doi delfini. A trăit în pribegie restul vieţii, dându-şi sufletul lui Dumnezeu în biserica din Atena, în faţa episcopului. Şi Zoe şi Fotini au dobândit de la Duhul Sfânt semnele sfinţeniei.