Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit au pătimit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi erau din cetatea Nicomidiei. Anichit era unul din demnitarii cetăţii Nicomidia, slujbaş împărătesc, iar Fotie era nepotul său. Pe când Diocleţian îi chinuia pe creştini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur şi a mărturisit credinţa sa în Mântuitorul Iisus Hristos. Atunci, împăratul a poruncit să i se taie limba şi să fie apoi aruncat fiarelor sălbatice ca să-l sfâşie. În timp ce Anichit era supus la chinuri, Fotie, văzând puterea credinţei unchiului său, L-a mărturisit şi el pe Hristos-Domnul ca fiind Dumnezeu adevărat. De aceea, Anichit şi Fotie au fost arşi de vii, primind astfel cununa muceniciei. Văzând cumplitele chinuri la care au fost supuşi cei doi mărturisitori ai lui Hristos, mulţi din cei de faţă au crezut atunci în Domnul. Sfântul Anichit este invocat în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu şi de la slujba Sfinţirii Apei. Troparul Sfinţilor Mucenici Fotie şi Anichit: „Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule”.
Calendar ortodox, 12 august: Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit
Stiri Botosani Wednesday, 12 August 2026 CulturăSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce s-ar schimba pentru cetățeni dacă orașele mici și comunele ar fi comasate!
Reorganizarea administrativă ar putea schimba harta comunelor și a orașelor mici începând cu alegerile locale din 2028. PSD discută un scenariu care vizează aproape 1.700 de comune cu...
Un sucevean a cumpărat cel mai mare centru comercial din Botoșani!
Complexul comercial, care include și hypermarketul Carrefour, a fost cumpărat de la o firmă belgiană de către Patrikev SRL, compania imobiliară din cadrul grupului Savcom. Această mutare ara...
Premieră în BOR. Povestea lui Dionisie Kenan Wang, primul chinez care a devenit preot în România!
Dionisie Kenan Wang, un teolog și istoric născut în China și crescut în Brazilia, a fost hirotonit preot duminică, 8 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După hirot...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.93 secunde