În „Iceberg”, primul scurtmetraj regizat de Andrei Inizian după absolvirea secției de regie în UNATC, un student la jurnalism (botoșăneanul Theodor Șoptelea) se aventurează în România rural-montană unde interoghează cu patos și stângăcie un doctor de provincie (Radu Bânzaru), în legătură cu un caz tragic și presupus ocult care s-ar fi petrecut cu mai bine de două decenii în urmă.

Bărbatul îl poftește fără mare reținere în casa sa modernă și rustică, care amintește de locuința din „Anatomie d’un chute” (2023, r. Justine Triet) și-i barează cu încredere întrebările. Un dialog maieutic de-o parte și alta a baricadei, purtat însă cu arme insuficient de încinse pentru ca oricare dintre părți să străpungă linia defensivă a celuilalt.

Se discută câteva subiecte interconectate: moartea fetei, un articol din presa vremii pe care amândoi îl desființează ca fiind bombastic și subiectul unor droguri provenite pesemne de la un tânăr străin. Avem de-a face cu o ciocnire între nesiguranța studentului care se dorește incisiv și monumentalitatea pasivă a bărbatului blazat, care a trăit evenimentul. (…)

Rămâne neclar din film și în ce măsură doctorul poartă sau nu o vinovăție, în ce măsură încearcă să acopere adevărul, în ce măsură a fost sau nu parte din grupul de adolescenți care a petrecut în acea seară cu tânăra, în ce măsură investigația studentului la jurnalism e doar un capriciu, o obsesie personală sau dacă are ea o pondere concretă. Pe scurt, de „Iceberg” atârnă multe întrebări fără răspuns, care forțează o privire mai atentă la dimensiunea metafizică a filmului.

În orice caz, „Iceberg” e ca o mostră, o portiță către ceva mai mare în spate; teaser care reușește să dea naștere unui univers, scrie Emil Vasilache, pe cinepub.ro.