Binecuvântare de har în parohia Lunca

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat sâmbătă resfinţirea Bisericii "Sf. Dimitrie" din parohia Lunca, Protopopiatul Botosani.

De dimineaţă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost întâmpinat în poarta sfântului lăcaş de copii îmbrăcaţi în straie populare, credincioşi şi soborul de preoţi. Pentru acest moment deosebit au fost lăsaţi să zboare mai mulţi porumbei albi. Într-o atmosferă duhovnicească, de linişte, slujba de resfinţire a fost săvârşită aşa cum este tradiţia, mai întâi în exteriorul şi apoi în înteriorul bisericii.

La final, oamenii au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat la sfânta masă. "Este o mare sărbătoare sfinţirea unei biserici. Se poate intra o singură dată prin sfântul altar. Este o tradiţie frumoasă şi de aceea venim să ne rugăm pentru sănătate şi pentru toate cele ce sunt de folos pentru noi", a declarat Vasile Radu, din Botoşani.

"Am fost la mai multe sfinţiri de biserici, pentru a trece prin sfântul altar. Aveam mai multă putere, pentru că eram tânără. Mulţumesc însă lui Dumnezeu că mi-a ajutat acum să ajung să trec din nou prin sfântul altar. Am simţit o mare putere, parcă am fost mai aproape de Dumnezeu", a declarat Eleonora Covaliu, de 79 de ani, din Lunca.



După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învăţătură. La final, pr. Lucian Leonte, protoiereul Protopopiatului Botoşani, a remarcat faptul că, în timpul slujbei, IPS Teofan a cerut Sfântului Duh atât sfinţirea bisericii, cât şi a sufletelor celor prezenţi, iar pr. paroh Cristinel Axinte a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru prezenţă.

Cei care au contribuit la restaurarea sfântului lăcaş închinat Sfântului Dimitrie au primit distincţii de vrednicie. Lucrările de reconsolidare şi renovare la Biserica "Sf. Dimitrie" s-au derulat în perioada 1999-2005, prin străduinţa părintelui paroh Cristinel Axinte, prin contribuţia enoriaşilor din parohie şi a altor donatori şi ajutători. Pictura a fost realizată între 2000-2005, în tehnica frescă. (C.Ciofu)

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Mândri de tine, Cosmina!” O tânără din Botoșani, șefă de promoție la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră din Oradea! - FOTO

astăzi, 17:14

Vineri, 26 iulie 2026, o nouă promoție de agenți ai Poliției de Frontieră Române a făcut pasul spre începutul unei cariere dedicate onoarei, responsabilității și serviciului &icir...

Noi măsuri dispuse de CJSU în contextul codului ROȘU de caniculă la Botoșani, se impun și restricții de circulație!

astăzi, 15:27

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani s-a întrunit, astăzi, în ședință extraordinară și a adoptat noi măsuri pentru protejarea populației și limitarea efecte...

Finalizarea Proiectului „Instalarea de sisteme de stocare de catre Elsaco Solutions SRL” Număr RUE: 134_ C16/I4/1.B 24.06.2026

astăzi, 15:00

ELSACO SOLUTIONS SRL anunță cu mândrie finalizarea cu succes a proiectului realizat cu fonduri nerambursabile din Componenta granturi a PNRR – Investiția 4, în valoare de 24.061.8...