Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruintei Ortodoxiei este sarbatorita in prima duminica a Postului Mare. Instituita in secolul al IX-lea, aceasta sarbatoare este inchinata biruintei dreptei credinte asupra celor care nu cinsteau icoanele si asupra tuturor ereziilor.
Inceputurile artei iconografice bizantine
Potrivit Sfintei Traditii, icoanele fac parte din invatatura si practica Bisericii Crestine, iar potrivit documentelor ele se aflau pe peretii catacombelor cand crestinii, persecutati de stapanirea lumeasca pagana si neputand sa se roage la lumina zilei, o faceau in adaposturi subterane.
O data cu edictul din anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare - devenit apoi sfant impreuna cu maica sa, Elena - le-a dat crestinilor libertatea de a-si manifesta credinta si cultul, acestia au ridicat sute si mii de biserici, pe care le-au impodobit cu picturi murale, dintre care unele se pastreaza pana astazi. Asa s-a dezvoltat arta iconografica bizantina, a Bisericii Rasaritului, care a cunoscut un nou avant in secolul VI, sub imparatul Justinian, si a continuat sa infloreasca inca 200 de ani, daruindu-le inchinatorilor adevarate monumente de frumusete sacra.
Iconoclastia - 7 decenii de prigoana
Totul a mers bine pina pe la inceputul secolului VIII, cand tronul imperiului a cazut pe mana dinastiei isaurienilor, care nu aveau nimic in comun cu civilizatia si rafinamentele Bizantului. Primul dintre ei, Leon al III-lea Isaurul, a pornit o teribila campanie impotriva icoanelor, ramasa in istorie sub numele de iconoclasm (adica "distrugerea icoanelor") sau iconomahie (adica "lupta contra icoanelor"), o urgie care avea sa dureze peste 70 de ani, cu nenumarate victime omenesti si imense pierderi patrimoniale. Principala cauza care i-a determinat pe acestia sa duca o lupta atat de crancena impotriva icoanelor a fost, pe de o parte, puternica influenta a monofizismului, erezie care nega dubla natura a Mantuitorului Hristos, dumnezeiasca si omeneasca, afirmand ca firea omeneasca a fost absorbita de cea dumnezeiasca si ca, prin urmare, nefiind si om, Iisus nu putea fi reprezentat in icoana. Pe de alta parte, imparatii isaurieni erau interesati sa nu-si deterioreze relatiile politice cu califii musulmani din vecinatatea imperiului, care denuntau arta iconografica drept o abatere de la a doua porunca a Decalogului, puternic inserata in Coran.
Pe durata celor 7 decenii s-au nascocit cele mai crunte forme ale prigoanei. Toate bisericile au fost golite de icoane, care erau distruse. Toti cetatenii din Constantinopol si Asia Mica au fost obligati sa-si aduca icoanele in pietele publice, unde erau arse. Cei care se impotriveau erau arestati, exilati sau omorati. Cei care incercau sa-si salveze icoanele in ascunzatori sau ingropandu-le in pamant erau spionati, descoperiti si aruncati in temnite. In biserici, frescele si mozaicurile iconografice au fost arse si acoperite cu straturi groase de tencuiala si var.
S-a recurs si la metoda perfida a discutiilor publice intre adversarii si adeptii icoanelor, pentru ca acestia din urma sa fie identificati, arestati si supusi torturilor. De asemenea, moastele sfintilor au fost batjocorite si arse.
Pledoarie pentru cinstirea icoanelor
Deoarece impotrivirea poporului lua amploare, imparatul Constantin al V-lea a convocat un sinod care sa consfinteasca iconoclasmul din chiar interiorul Bisericii. Au participat 338 de episcopi, dar au absentat Patriarhii Ierusalimului, Alexandriei si Antiohiei, precum si Episcopul Romei. Sub amenintari, participantii au cedat, asa ca marea rezistenta a ramas pe seama calugarilor, care, neavand nimic de pierdut, in afara de mantuirea sufletului, erau gata sa-si dea viata intru apararea sfintelor icoane. Dintre acestia, Sf. Ioan Damaschin a scris un tratat impotriva iconoclasmului, cu o ampla pledoarie pentru cinstirea icoanelor. Mai mult, el l-a infruntat direct pe Leon al III-lea pentru abuz de putere, amintindu-i ca "nu i se cade imparatului sa-si faca de cap in Biserica". Nu mai putin important a fost rolul Sf. Teodor Studitul, ca si acela al Sf. Nichifor Marturisitorul. Nu-l putem trece cu vederea nici pe Sf. Grigorie Decapolitul, ale carui moaste se afla pe pamant romanesc, in Manastirea Bistrita din judetul Valcea.
Prigoana a incetat o data cu venirea pe tron a inteleptei imparatese Irina, impreuna cu fiul ei in virsta de numai 10 ani. Din porunca acestei femei intelepte si doritoare de pace s-a tinut in anul 787, la Niceea, cel de al VII-lea Sinod Ecumenic, la care au participat aproximativ 350 de episcopi, sub presedintia Patriarhului Tarasie, si care a restabilit cultul icoanelor, cu precizarea ca lor li se cuvine doar cinstire, iar nu venerare precum sfintilor sau adorare precum lui Dumnezeu, ca prin ele nu cinstim materia din care sunt facute, ci persoanele pe care le reprezinta, ca o data cu ele cinstim sfinta cruce si sfintele moaste, dar in limitele permise, fara exagerari. Tulburari din partea iconoclastilor au mai fost si dupa aceea, pana cand la cirma imperiului a venit o alta inteleapta femeie, imparateasa Teodora. Sub obladuirea ei, Patriarhul Metodie a convocat un sinod la care i-a invitat pe toti episcopii, egumenii si calugarii care avusesera de suferit in rezistenta anti-iconoclasta. Atunci, la 11 martie 842, s-a hotarat ca prima Duminica din Postul Mare sa se numeasca Duminica Ortodoxiei, adica a credintei dreptmaritoare, consacrandu-se astfel, o data pentru totdeauna, cinstirea icoanelor in cultul crestin al Rasaritului.
Icoana - exemplul viu
Asa cum bine stiti, constructia unei biserici ortodoxe se intinde pe durata mai multor ani. Cand noul locas este acoperit, tencuit, pardosit si incalzit, episcopul poate da binecuvantarea de a se sluji in el, dar provizoriu. Biserica e terminata si poate fi sfintita numai dupa ce a primit podoaba picturii, adica a iconografiei care imbraca peretii si timpla cu scene biblice si cu chipurile sfintilor. Spre mijlocul locasului, la indemana credinciosilor, se afla icoana praznicara.
De asemenea, si in casa fiecarui bun crestin se afla cel putin o icoana, sfintita de preot si asezata, de obicei, pe peretele dinspre rasarit. Chiar si omul cel mai simplu stie ca icoana nu este altceva decat reprezentarea vizuala a persoanei pe care o infatiseaza si ca rolul ei este acela de a inlesni comunicarea si comuniunea cu acea persoana. In acest fel, sfantul din icoana, contemplat zilnic prin cinstire si rugaciune, devine un fel de membru al familiei, unul de-al casei, caruia ii ceri mijlocirea, ajutorul si in preajma caruia te simti bine.
Icoana poate avea si un rol pedagogic, atat in familie, cat si in comunitatea elevilor dintr-o clasa scolara. O icoana nu poate fi in contradictie cu principiile educative ale dirigintelui, ci, dimpotriva, le confirma si le consfinteste, numai ca ea nu foloseste metoda expozitiva, ci pe aceea a exemplului viu. Icoana Mantuitorului Hristos inspira sentimentul bunatatii, icoana Maicii Domnului pe acela al puritatii, icoana Sfantului Nicolae sau aceea a Sfintei Mucenite Filofteia inspira virtutea solidaritatii cu cel nevoias, icoana Sfantului Gheorghe indeamna la biruinta binelui asupra raului, icoana Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ofera gandul ca rascumpararea unui pacat, oricat ar fi el de greu, nu e niciodata prea tarzie, daca luam jugul pocaintei.
Icoana lui Hristos in suferinta aproapelui
Pana la venirea Mantuitorului Hristos nu era cu putinta reprezentarea lui Dumnezeu, perceput ca spirit pur. Prin trimiterea Fiului Sau pe pamant, nevazutul Dumnezeu a realizat si modalitatea de a fi vazut de oameni. Insusi Domnul le spunea ucenicilor despre Sine: "Cel ce M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal" (Ioan 14, 9). Asadar, de vreme ce Fiul a devenit trup prin Sfanta Fecioara Maria, a devenit si materie. Or, materia are consistenta, contur, forma, culoare, ea poate fi schitata, desenata, zugravita sau - mai nou - fotografiata. Asa s-a nascut, dupa Traditie, primul portret al Mantuitorului, cel intiparit pe naframa Sfintei Veronica. Un astfel de portret devine, in Ortodoxie, prin sfintire, icoana. Si daca icoana a devenit posibila prin intruparea lui Hristos, cu atat mai firesc ea poate reproduce chipul Maicii Domnului si pe al sfintilor.
Identificarea lui Hristos cu omul va fi si mai evidenta la a doua Sa venire. Principalul criteriu al Judecatii de Apoi va fi raspunsul fiecaruia la intrebarea daca el, in timpul vietii pamantesti, L-a recunoscut sau nu L-a recunoscut pe Iisus in suferinta omului de alaturi, fie ca acesta era flamand sau insetat sau strain sau gol sau bolnav sau intemnitat (Mt 25, 34-45). Iisus Hristos se afla in fiecare suferinta umana si exprima solidaritatea lui Dumnezeu cu propria Sa creatura. Problema este daca fiecare dintre noi L-a recunoscut sau nu pe Iisus Hristos in suferindul de linga el si daca, prin urmare, si-a exprimat solidaritatea lui cu Dumnezeu. Pacatul poate fi comisiv, dar si omisiv: daca poti face binele si-l faci, e o virtute urmata de rasplata; daca poti face binele si nu-l faci, e un pacat urmat de pedeapsa. Tu, omule, esti cel care te definesti si-ti hotarasti soarta.
Icoana si indemnul la solidaritate umana
Iata, deci, motivul pentru care Biserica noastra a hotarat, inca din vremea Patriarhului Justinian (1948- 1977), ca Duminica Ortodoxiei sa fie ziua in care se face colecta pentru completarea Fondului Central Misionar. Acest Fond este destinat in exclusivitate ajutorarii semenilor nostri aflati in lipsuri, in nevoi sau in suferinte. Stiind acum, prin mijlocirea icoanelor, ca in fiecare suferinta umana se ascunde si asteapta Iisus Hristos, nu putem ramane nepasatori. Din pacate, in tara noastra inca exista destui sarmani, batrini, vaduve, orfani, copii abandonati, dar si parohii sarace in mediul rural, care au nevoie de sprijinul nostru.
IPS Bartolomeu ANANIA
.