Lăsând deoparte doctoriile și salvând nu doar trupurile, ci și sufletele oamenilor, prin minuni, Sfinții Chir și Ioan au mărturisit până la capăt dragostea lor pentru Dumnezeu. După ce le-au încurajat pe o femeie și pe cele trei fiice ale ei să nu se lepede de Hristos, au primit și ei cununa biruinței, fiind omorâți de sabie de către închinătorii la idoli.
Originar din părțile Egiptului, cetatea Alexandriei, Sfântul Chir a lucrat ca doctor, îngrijindu-se nu doar de trupul bolnavilor, ci și de sufletul lor. Pentru trratamentul celor în suferință nu lua nici un ban, ba se îngrijea, de cele mai multe ori, să le aducă aminte faptul că boala sufletului este cea mai importantă de tratat și reușea, vorbindu-le despre Dumnezeu, să îi întoarcă pe mulți din rătăcirea lor. Dar pentru că în acea vreme era împărat Dioclețian și creștinii erau persecutați, Sfântul Chir, aflând că este căutat, a fugit în Arabia. Aici s-a călugărit și a continuat să îi vindece pe oameni, dar nu în calitate de doctor, ci de sfânt, căci primise de la Domnul darul facerii de minuni. Și pentru aceasta mulți se lepădau de zei și începeau să-I slujească lui Dumnezeu.
Despre Sfântul Chir auzise și Sfântul Ioan, din Edesa, dar care fugise de toate bogățiile lumii acesteia și mersese la Ierusalim. L-a căutat pe Sfântul Chir până când l-a găsit în Arabia și i-a devenit ucenic, fiind singurul care putea să vadă întocmai minunile făcute de acesta. Aflând că o femeie a fost prinsă de ighemon, împreună cu cele trei fiice ale ei, s-au dus pentru a le întări să rabde până la capăt chinurile și să nu se lepede de Hristos. Bătuți cu bice, sfărâmați cu toiege, arși cu făclii, cei doi sfinți au rămas neclintiți în dragostea de Dumnezeu.
Atunci ighemonul a început să le chinuie pe femeie și pe fiicele ei, dar nici acestea nu au fost mai prejos, deși erau mai slabe din fire și tinere. Sfintele mucenițe Atanasia, Teoctista, Teodosia și Eudoxia au murit, așadar, tăiate de sabie, iar după uciderea acestora, au fost omorâți și Sfinții Chir și Ioan, trupurile lor fiind îngropate cu cinste, iar mai apoi fiind mutate în satul Manutin, pentru izgonirea duhurilor rele.
