Carţile vor fi prezentate de criticul literar Mircea A. Diaconu şi scriitorul Adrian Alui Gheorghe.
Din carţile lansate vor citi actorii Dana Bucătaru şi Ioan Creţescu. Vor susţine un mini-recital Lucia şi Oleg Sacaliuc. Autorii vor acorda autografe.
Despre "Cartea singurătăților", a lui Gellu Dorian, vorbeste criticul Al. Cistelecan: "Gellu Dorian a fost ÅŸi el – mai în felul lui sfielnic – un vitalist ÅŸi un "trăirist", chiar dacă n-a exaltat vitalitatea la fanfară. ÎnclinaÅ£ia spre hieratic ÅŸi ritualizare îmblînzea jeturile vitale, le transforma în ceremoniale, dar acestea se vedeau limpede în exploziile necontrolate (dar ÅŸi în cele controlate) ale imaginarului. Cînd pe vitaliÅŸti îi cuprinde deprimarea existenÅ£ială e, de regulă, dramă mai mare decît atunci cînd ea apasă pe firi natural elegiace. Dorian, măcar că a scris elegii, nu e un elegiac: elegiile lui sunt un cadru ritualic pentru dezlănÅ£uiri (vitale ÅŸi expresive deopotrivă). Acum însă, în Cartea singurătăţilor, tema deprimării (fiziologice ÅŸi vitale) s-a interiorizat ÅŸi a corupt ritmul confesiunilor, transformîndu-le în monodii. DeÅŸi rupt în cinci secvenÅ£e (plus o addenda), volumul are o circularitate – ÅŸi o fluenţă - monodică a temei, pe care doar o interpretează în mai multe registre, dar n-o ÅŸi distorsionează. Cel mai pregnant se iveÅŸte această deprimare în reveriile senzuale care joacă între înflăcărare ÅŸi abstinenţă, între ispită (de/din memorie) ÅŸi consolare (ca să zic aÅŸa). Vitalitatea poetului a atins o cotă absolută a deprimării ÅŸi lehamitei de viaţă, atît de totală încît chiar moartea de s-ar arăta/ ar pleca plictisită spre altă viaţă. Vitalitatea poeziei rezistă însă prin forÅ£a cu care ea se ridică de la notaÅ£ie la imaginaÅ£ie, al cărei motor e, ÅŸi aici, analogia. Căci Dorian imaginează prin relaÅ£ie ÅŸi prin succesive acaparări fantasmatice. Ceea ce înseamnă, de fapt, că nu e atît de deprimat pe cît zice, de vreme ce poemele exultă – încă – imaginativ".
Antonio PatraÈ™, despre romanul "Moartea este bine mersi", de Lucian Alecsa: "Privind lumea de aici cu alÅ£i ochi, de dincolo de mormânt ( procedeu convenÅ£ional, utilizat cu mare virtuozitate de autori ca Chateaubriand sau Machodao de Assis), Lucian Alecsa izbuteÅŸte să scrie cea mai bună cartea a sa de până acum. Åži asta deoarece experienÅ£a concretă, de viaţă trăită ( depistarea unui cancer ÅŸi tratarea lui inadecvată), e transfigurată ingenios, astfel încât ceea ce părea, la început, un banal jurnal de sanatoriu devine, treptat, o naraÅ£iune fantastic-vizionară, de tip gogoliano-kafkiano-bulgakovian, cu accentuate note satirice. Prin autenticitatea de gradul zero a confesiunii, aproape deloc literaturizată, Moartea e bine mersi este un veritabil poem despre
insuportabila uÅŸurătate a fiinÅ£ei. Prin vigoare cu care sancÅ£ionează metehnele semenilor săi, scriitorul pare să fi depăşit cu succes neferitul accident biografic, celebrat ( ÅŸi) ca simplu prilej de inspiraÅ£ie literară. AÅŸa procedează, de altfel , toÅ£i cei care ÅŸi-au făcut din scris o profesie ÅŸi nu doar o preocupare temporară, de diletanÅ£i. Iar Lucian Alecsa e un profesionist. Care ÅŸtie foarte bine cât se câÅŸtigă ÅŸi cât se pierde atunci când viaÅ£a , viaÅ£a noastră cea de toate zilele, devine literă moartă".
