Printr-o mică spărtură, se vedeau aripile fluturelui care prin mişcări lente încercau să lărgească orificiul pentru a ieşi la lumină.
După mai multe încercări, se pare că fluturele a abandonat, pentru că nu se mai vedea nicio mişcare. Atunci omul s-a decis să ajute la naşterea fluturelui.
Cu lama de la briceag lărgi spărtura în cocon, şi insecta ieşi imediat. Omul aştepta acum să-şi deschidă aripile şi să zboare.
Fluturele se mişca însă anemic, cu aripile lipite de trup. N-avea să zboare niciodată pentru că ajutorul omului îl făcuse să se nască handicapat. Aripile sale nu avuseseră ocazia să se dezvolte prin efortul de a ieşi din cocon.
Greşeala făcută de omul cu pricina este de multe ori şi greşeala pe care o facem şi noi în educaţia copiilor. Plecăm de la ideea că trebuie să le asigurăm totul, să-i ferim de orice efort pentru ca ei să nu treacă prin aceleaşi experienţe prin care am trecut noi.
Obstacolele, efortul sau greutăţile pot fi însă mijloace prin care copilul să-şi dezvolte calităţi care-i vor fi de mare folos mai târziu. Aşadar, grijă mare: să nu tăiaţi aripile propriilor copii!
