Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim (351) a avut loc pe vremea împăratului Constanţiu (337-361), care împărtăşea învăţătura greşită a lui Arie. Pentru a ruşina pe cei care împărtăşeau această erezie „şi spre încredinţarea şi întărirea celor drept credincioşi, s-a făcut în anul 351 acest semn minunat, în sfânta cetate a Ierusalimului. În Duminica Cincizecimii, adică la Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare care a căzut atunci în ziua de 7 mai, la ceasul al treilea (ora 9), s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, strălucind cu o lumină negrăită, mai mult decât soarele. Acest semn al Sfintei Cruci, ale cărui lăţime şi lungime erau la fel, a stat deasupra muntelui sfânt al Golgotei, pe care Domnul nostru a fost răstignit, şi s-a întins, ajungând până la Muntele Măslinilor. Frumuseţea Sfintei Cruci era atât de strălucită, încât se asemăna unui curcubeu, atrăgând privirea tuturor. Toţi, lăsând toate, ieşeau din case şi priveau acest semn minunat. Fiind cuprinşi de frică, dar şi de bucurie în acelaşi timp, toată mulţimea Ierusalimului a alergat la sfânta biserică, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, copii şi fecioare, străini şi localnici, creştini şi cei de alte credinţe, şi toţi, într-un glas, cu mare umilinţă, preamăreau pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul Cel adevărat şi Făcătorul minunilor celor mari. Dumnezeul nostru, prin arătarea Crucii celei dumnezeieşti, a dovedit, cu fapta, că este dreaptă credinţa creştină, adevărată şi mântuitoare, că aceasta nu este alcătuită din înţelepciunea omenească, ci de la Duhul Sfânt, fiind mărturisită cu semne din cer şi cu minuni” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai). Sfântul Chiril, Episcopul Ierusalimului, pe care-l sărbătorim la 18 martie, a scris o scrisoare împăratului prin care l-a informat de această minunată arătare pe cer a Sfintei Cruci, „sfătuindu-l să se alăture credinţei ortodoxe”. Istoricul Sozomen menţionează că în urma acestei arătări pe cer a Sfintei Cruci mulţi păgâni au devenit creştini, primind Taina Sfântului Botez.
Sfântul Mucenic Acachie (†303) a trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). El era capadocian, fiind fiul unui preot creştin. Sfântul era ostaş în „rândul cetei martisionilor” şi a fost adus înaintea guvernatorului Firm. El a mărturisit că este creştin şi a fost supus la chinuri, iar „apoi a fost trimis la alt judecător, Vivian, care l-a dus împreună cu alţi creştini la Bizanţ”. Aici a suferit „cumplite bătăi şi lovituri”, fiind aruncat în temniţă, unde a fost vindecat de îngerii care i s-au arătat. A fost adus înaintea altui judecător ce se numea Falchian. Acesta „a poruncit să i se taie capul, primind astfel cununa muceniciei” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).