Aproape 2.000 de cetățeni au vizitat muzeele botoșănene în „Noaptea Muzeelor”

Muzeele din Botoșani, Dorohoi, Ștefănești și Săveni au fost vizitate, în „Noaptea Muzeelor”, de un număr aproximativ de 2.000 de cetățeni. Evenimentul a fost un prilej aparte pentru mii de botoșăneni să admire lucrările expuse în cadrul acestor instituții.

Pragul Muzeului de Etnografie a fost trecut de un număr de 540 de botoșăneni, care au putut admira, în mod gratuit, o expoziție cu profil etnografic și una care se intitulează „Lumea rurală în arta plastică”.

 

Cei mai mulți vizitatori au fost la Muzeul de Științele Naturii din Dorohoi, unde au putut fi vizitate atât expoziția permanentă, cât și cea foto-documentară intitulată „Județele Botoșani și Dorohoi în La Belle Époque”. Prin intermediul ilustrațiilor și al textelor, a fost evocată perioada de maximă dezvoltare a celor două entități administrative corespunzătoare ultimului sfert de veac al secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. A fost o epocă în care preocupările personalităților locale în direcția modernizării s-au concretizat în construirea unor importante edificii publice, care astăzi reprezintă mărturii ale importanței celor două județe pe harta vechii Românii.

La Ștefănești muzeul a fost vizitat de un număr de 350 de cetățeni, iar la Săveni de 90.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...