A fost un eveniment major al istoriei românilor, dar care a născut controverse, mai ales din cauza transpunerii ideologice a evenimentelor în perioada comunistă.
Răscoala de la 1907 a fost ultima mare revoltă țărănească din istoria Europei. A izbucnit pe 21 februarie la Flămânzi, județul Botoșani, și s-a extins rapid în toată țara. Abia în luna aprilie, revolta a fost potolită de autorități cu ajutorul armatei. S-a folosit inclusiv artileria împotriva țăranilor care dădeau foc la conace și ucideau arendași, vătafi și alți oameni ai moșierilor. Represaliile împotriva răsculaților au fost extrem de brutale, fiind mii de țărani morți și zece mii arestați.
Răscoala de la 1907 a reprezentat un eșec clar al clasei politice românești de la mijlocul secolului al XIX-lea de a rezolva cu adevărat problema țărănească în România. Acest eveniment istoric major care a avut multe implicații sociale și politice a devenit însă controversat, atât prin confiscarea lui de propaganda ideologică comunistă, dar și prin acuzele de antisemitism la adresa răsculaților. Câți țărani au murit la 1907, uciși de armată? A fost răscoala antisemită sau nu? Iată două întrebări care încă nu și-au găsit nici până astăzi răspunsurile. O serie de specialiști cred, însă, că adevărul a fost cumva pe la mijloc, atât în privința numărului morților, dar și a caracterului antisemit al răscoalei.
La începutul secolului XX, aproximativ 80% din populația României era formată din țărani. Majoritatea erau oameni săraci cu pământ puțin sau fără. Legea împroprietăririi a lui Cuza nu a rezolvat situația, ba chiar în unele situații a și complicat-o. Sătenii care au primit pământ nu aveau cu ce să-l lucreze și au ajuns pe mâinile cămătarilor, iar mai apoi la sapă de lemn.
„Ţăranii cer mereu pămînt. Ei socotesc că, dacă li se va da pământ cât de mult, toate relele lor se vor lecui. Aceasta nu este adevărat sau e adevărat numai în parte. Dovada este că cei care au fost împroprietăriţi la 1864, la 1879, se plâng ca şi ceilalţi. Pământurile date la 1864 si la 1879 s-au fracţionat peste măsură prin moştenire. Altele s-au arendat pe nimic la cămătari, iar cei care au pământul întreg se plâng de sărăcie, pentru că nu ştiu să scoată din el tot folosul ce se cuvine“, arăta Spiru Haret la 1905. Analfabetismul era o plagă în satele românești. Conform statisticilor, în anul 1906 peste 82% din populația României era analfabetă. Fără carte, săraci, țăranii abia reușeau să-și hrănească familiile. Situația lor nu se schimbase prea mult față de Evul Mediu. La începutul secolului XX, țărănimea fierbea și aștepta doar o scânteie pentru a izbucni împotriva celor care-i umileau și îi țineau în sărăcie lucie.
Continuarea pe adevarul.ro.