E Sâmbăta Mare iar lumea muzicii populare românești pare a fi sub semnul morții în ultima perioadă de timp. După ce în urma cu doar două zile a murit regretatul Anton Achiței, în cursul zilei de sâmbătă, s-a stins din viață, la spital, maestrul violonist botoșănean, Doru Farcaș, la vârsta de 72 de ani. Familia a anunțat trecerea lui în neființă în această dimineață.
„Cu mare regret în suflet, familia anunță încetarea din viață a maestrului violinist Doru Farcas. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, scriu apropiații acestuia.
„Am aflat cu o tristețe fără margini de plecarea ta într-o lume mai bună…Lacrimile îmi inundă ochii și îmi pun un nod în gât. De astăzi, nu ne vom mai auzi la telefon sau când vin acasă, așa cum spuneam mereu. De azi, te voi căuta doar în inima mea , singurul loc de unde nu vei pleca niciodată, pentru că mi-ai fost prieten, și mereu te-am considerat ca un frate ori ca un tată…și aveam încă atâtea planuri…îți mulțumesc pentru tot ce am realizat împreună. Pierderea este aproape imposibil de realizat…Putere multă fetelor și soției tale…Dumnezeu să te odihnească, Doru Farcaș!”, a transmis într-o postare pe facebook, Adriana Bucevschi, prietena și colega maestrului.
Doru Farcaș a făcut parte ani la rând din Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, dar și din Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor”.