Prima zi a Festivalului Concurs de Muzică Tradițională „Constantin Lupu” de la Botoșani! (foto, video)

Deși Botoșaniul s-a aflat sub cupola unor coduri galbene de averse torențiale și vijelii, botoșănenii nu s-au lăsat speriați de norii negri care au acoperit cerul și s-au pregătit cu umbrele.

Sâmbătă după-amiază, pe Pietonalul „Unirii” din Botoșani, a început Festivalul Concurs de Muzică Tradițională Instrumentală „Constantin Lupu”.

Câteva zeci de cetățeni au asistat la spectacolul oferit de tarafurile participante. Deși meteorologii au anunțat vreme rea, iar norii negri de pe cer au lăsat impresia că va ploua torențial, botoșănenii nu s-au speriat și au rămas în continuare la festival.

Pe „Unirii”, pe lângă muzica bună, și-au instalat tarabele și meșteri populari din județul Botoșani, dar și din împrejurimi.

 

Prima zi de festival a fost deschisă de Călin Brăteanu și Taraful „Obcina” din Suceava, invitați în recital, după care a urmat concursul, pe scenă urcând cei care s-au înscris la secțiunea „Tarafuri”.

În încheierea concursului va evolua pe scena festivalului Taraful „Alexandru Cozaciuc” din Suceava, laureat al ediției precedente a festivalului de tarafuri.

Invitate de onoare în recital vor fi Fanfara „Stamate”, condusă de Vasile Leontică, și Fanfara „Hasnaș” din Drochia, Republica Moldova, dirijată de Sergiu Arhirii.











 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

Tuesday, 10 November 2026

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...