A apărut o nouă galerie de artă în municipiul Botoșani! (Foto)

Orașul Botoșani s-a îmbogățit cultural cu o nouă galerie de artă. Spațiul, aflat într-o clădire monument istoric recent renovată, a găzduit deja evenimente expoziționale.

A apărut o nouă galerie de artă în municipiul Botoșani! (Foto)

 Galeria ”Casa Zamfirescu”  Foto: Știri Botoșani / Florin Timofte

Este vorba despre Galeria ”Casa Zamfirescu”, de pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, amenajată în imobilul în care funcționează Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, un imobil aflat în proprietatea Ministerului Muncii.   



Casa Zamfirescu, de pe Pietonalul Unirii, are o istorie de peste 130 de ani. Construită în anul 1890, clădirea impresionează prin stilul arhitectonic, prin finețea detaliilor, prin decorațiile realizate de meșteri pricepuți ai vremii.

 

”Există potențial, noi avem legături cu artiștii, avem și experiență”

Întrucât, de câteva luni, în spațiul public au apărut informații cu privire la vernisajul unor expoziții sub auspiciile Galeriei ”Casa Zamfirescu”, am solicitat informații de la organizația nonguvernamentală care își asumă aceste evenimente culturale, și anume Institutul Bucovina din Suceava.

Institutul Bucovina derulează un proiect împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, cu fonduri europene, un proiect care vine în sprijinul familiilor și copiilor vulnerabili din județul Botoșani. Prilej de o nouă colaborare, după cum ne-a precizat Delia Țugui, specialist comunicare în cadrul Institutului Bucovina.    



”Văzând că sediul AJOFM Botoșani dispune de un spațiu – o sală și un hol - frumos, nefolosit, noi le-am propus – pentru că noi mai avem două galerii în Suceava - Galeria Zamca și Galeria Art-La-Burdujeni, în cadrul Sectiei de Psihiatrie Burdujeni, - le-m propus să facă ceva similar la Botoșani. Există potențial, noi avem legături cu artiștii, avem și experiență”, ne-a declarat Delia Țugui, specialist comunicare în cadrul Institutului Bucovina.    

„Feminitate cromatică” la Galeria ”Casa Zamfirescu”

Așa s-a înființat Galeria ”Casa Zamfirescu” de la Botoșani, care funcționează de câteva luni.

”Suntem la început, ideea este, ca și la galeriile din Suceava, să oferim spațiu artiștilor, să își expună lucrările fără costuri, noi fiind un ong”, a adăugat Delia Țugui.

Vineri, 7 martie, aici va avea loc o nouă expoziție de pictură. Astfel, de la ora 11.00, Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botoșani vă invită să descoperiți „Feminitate cromatică”, o expoziție de pictură semnată de artista Marina Pișta.

Expoziția este curatoriată de Mihai Pânzaru. Prezent la vernisaj va fi criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc.

Evenimentul este organizat de Institutul Bucovina, Academia PIM, AJOFM Botoșani, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Galeria ”Casa Zamfirescu”, Galeria ”Zamca” și Ministerul Culturii.

Avem nevoie de artiști, artiștii au nevoie de galerii!

Într-un oraș cultural, așa cum se pretind a fi Botoșanii, galeriile sunt platformele cele mai căutate de artiști, atât cei aflați în căutarea afirmării, cât și cei consacrați, pentru a-și expune lucrările.

Mai mult decât atât, galeriile de artă sunt un important spațiu educativ, locul unde vizitatorii pot descoperi diferite stiluri, tehnici și perspective artistice. De aceea, aceste spații sunt esențiale nu doar pentru promovarea artei, ci și pentru educația culturală, coeziunea comunității și stimularea creativității, având un impact semnificativ asupra societății în ansamblu.










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

530 de ani de la zidirea Mănăstirii Popăuți din Botoșani - „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei…” - FOTO

Wednesday, 30 September 2026

La finalul secolului XV, era zidită ca biserică de mir, fiind ctitorită de către Ștefan cel Mare pe „moșie domnească din hotarul târgului” Botoșanilor, în zona denumitÄ...

Florin Siia, artistul din Botoșani care urcă pe scenă alături de legendara trupă Holograf: ”Un vis împlinit! Trăiesc o minune!”

Monday, 28 September 2026

Pe 12 martie, în acest an, trupa Holograf anunța vestea care întrista milioane de fani: basistul trupei, Iulian ”Mugurel” Vrabete, se stingea la vârsta de 70 de ani. O p...

Reverență și o meritată aducere aminte: 78 de ani de la nașterea istoricului Ionel Bejenaru

Thursday, 24 September 2026

Și-a consumat cea mai mare parte a vieții pentru a scoate la lumină fapte, întâmplări, înțelesuri, chiar subînțelesuri. A asociat informații pentru alții lipsite de val...